15.3 C
București
27 aprilie, 2024

Tribunalul a amânat decizia în cazul criminalului din Berceni. Ar putea primi închisoare pe viață

Publicat la 19 februarie 2024, 19:23

Șerbuc Marcel, criminalul din Berceni. Sursa foto: Facebook

Instanța din București a amânat decizia în cazul criminalului din Berceni, după ședința de luni. În acest caz, avocatul familiei fetei ucise a solicitat pedeapsa maximă, respectiv închisoarea pe viață.

Avocatul familiei fetiței omorâte de criminalul din Berceni a cerut daune morale în valoare de 600.000 de euro, iar pentru crima comisă și tâlhărie, închisoare pe viață.

Pe numele său Marcel Șerbuc, bărbatul e acuzat de crimă și ascunderea cadavrului unei minore în lada unei canapele, faptă pe care a recunoscut-o apoi.

Criminalul din Berceni ar putea fi închis pe viață

„Cu privire la daunele morale solicitate, acestea s-au ridicat la 600.000 de euro, iar cu privire la faptele de omor calificat şi tâlhărie, am solicitat aplicarea închisorii pe viaţă pentru

Au fost momente tensionate fiindcă apărarea şi Marcel Şerbuc au început să dea vina pe familia victimei minore, cum că aceştia ar fi neglijat-o”, a transmis

, avocatul familiei, la finalul şedinţei.

Conform acestuia, acuzatul și-a admis vina și solicită să nu fie obligat să plătească despăgubiri.

Adrian Cuculis a adăugat că ultimele cuvinte ale lui Șerbuc au fost: „Îmi pare rău şi o să regret toată viaţa”, potrivit

Descoperirea, făcută de proprietarul apartamentului în care locuiau

La data de 3 iunie 2023, Secția 16 de Poliție din București a fost alertată de către proprietarul unui apartament cu privire la descoperirea unui sac de plastic care emană un miros puternic de putrefacție în interiorul lăzii de sub canapea.

În prima fază, s-a presupus că victima este o femeie. Totuși, o expertiză efectuată la Institutul Național de Medicină Legală a dezvăluit că persoana decedată este o fetiță în vârstă de 12 ani.

Identificarea a fost posibilă prin compararea profilului genetic al cadavrului cu cel al tatălui copilei, care a și reclamat dispariția în luna mai a anului trecut.

Tânăra locuia cu mama sa și partenerul acesteia, Ilie Marcel Șerbuc, criminalul din

într-un apartament situat în Sectorul 4 al Bucureștiului.

Criminalul din Berceni a fost prins în Olanda

După crimă, o înregistrare a ieșit la lumină în spațiul public, în care se aude o discuție între mama și partenerul ei, Marcel Șerbuc.

În această înregistrare, criminalul din Berceni pare să spună că nu a avut intenția să rănească copila, ci că a avut un conflict spontan cu ea, împingând-o, iar aceasta ar fi căzut și s-ar fi lovit cu capul de cada din baie.

După comiterea crimei, mama și partenerul ei au fugit din țară. Femeia a fost localizată în Spania, după ce a fost identificată de colegii săi de muncă de la o fermă. Mai târziu, femeia s-a întors singură în România pentru a fi interogată de către anchetatori.

În schimb, partenerul ei a fost pus sub urmărire europeană și a fost arestat în Olanda. A fost extrădat în România în luna august 2023.

Revista presei

Sursa: https://evz.ro/criminalul-din-berceni-tribunalul-bucuresti-decizie.html

Ultimă oră

Același autor