17.2 C
București
27 iulie, 2024

Târgul de artă contemporană RAD Art Fair reunește 20 de galerii din toată România. Este o premieră națională

Sursă foto: RAD Air Fair

Publicat la 12 aprilie 2023, 21:40

Primul târg românesc de artă va fi organizat în București la începutul lunii mai. La organizarea acestui eveniment au participat 20 de galerii de artă din întreaga România. Cei care vor merge la acest eveniment vor vedea creațiile a peste 200 de artiști.

RAD Art Fair este primul

care va fi organizat în țara noastră. Evenimentul va avea loc în perioada 4-7 mai, în incinta Complexului CARO, București. Pentru organizarea acestui eveniment s-au implicat 20 de galerii de artă din țară, care reprezintă peste 200 de artiști. De asemenea, acest târg este singurul loc din România în care vizitatorii vor putea înțelege cu adevărat

RAD Art Fair este un eveniment complex și pentru că vor fi organizate dezbateri cu invitați din străinătate, un simpozion curatorial cu intrare liberă, dar și alte activități de socializare. Pe această listă se află vizitarea unor importante colecții private din

, un tur al galeriilor din Capitală, dar și un DJ Party cu acces gratuit pentru public.

Vizitatorii vor putea să cumpere lucrări de la târgul de artă

Persoanele interesate vor putea să cumpere lucrările care le-au atras atenția. Ceea ce este cu adevărat special la acest târg este faptul că există creații accesibile tuturor categoriilor de consumatori pentru că prețul lor începe de la 100 de euro și ajunge chiar și până la 30.000 de euro. De asemenea, lucrările realizate de artiștii naționali și de cei internaționali vor fi amenajate pe o suprafață de 5.000 de metri părați.

„Eu vin dintr-o piață foarte robustă și aglomerată. Este super interesant să simt experiența unei piețe în curs de dezvoltare și să pot contribui, împreuna cu galeriile ei autohtone, la un viitor puternic. Așa se dezvoltă lucrurile. Când piața este la început, maturizarea ei depinde de principalii jucători. Târgul acesta este un mecanism de educație, de creare a unei comunități, de dezvoltare a scenei de artă contemporane pe plan național”, a spus Catinca Tăbăcaru, director artistic al RAD Art Fair.

Unul dintre punctele de atracție ale acestui eveniment va fi o lucrare expusă chiar pe lac. Aceasta îi aparține cunoscutului

Christian Jankowski. Mai mult decât atât, mulți colecționari, curatrori și directori de

și-au confirmat deja prezența la acest târg de artă din București. Programul RAD Art Fair este următorul:

Joi, 4 mai

13.00 Welcome Champagne Brunch | Presă + VIP,

14.00 Acces VIP,

18.00 – 21.00 Vernisaj (cu invitație).

Vineri-sâmbătă, 5-6 mai

12.00 – 13.00 Acces VIP,

13.00 – 20.00 Acces general.

Duminică, 7 mai

12.00 – 19.00 Acces general

Revista presei

Romania TV

DC News

Stirile Kanal D

Doctorul Zilei

Rețete și vedete

Evenimentul Istoric

Animal Zoo

Capital Comunicate

EVZ Comunicate

Editura de carte

Sursa: https://evz.ro/targul-de-arta-contemporana-rad-art-fair-reuneste-20-de-galerii-din-toata-romania-este-o-premiera-nationala.html

Ultimă oră

Același autor