14.1 C
București
25 aprilie, 2024

Judecătoarele care l-au condamnat pe medicul Lucian Duță au fost excluse din magistratură. Sunt acuzate că și-au exercitat funcția cu rea credință

Publicat la 15 martie 2023, 22:20

Două judecătoare de la Curtea de Apel București au fost excluse din magistratură, pentru că și-au manifestat funcția cu rea credință.

Este vorba despre judecătoarele Daniela Panioglu și Adina Guluțanu, care au făcut parte din completul de apel, în dosarul în care Lucian Duță, fostul șef al

a fost condamnat la șase ani de închisoare.

Excluderea celor două judecătoare din magistratură are ca obiect, tocmai decizia de condamnare în cazul Duță.

Potrivit unui raport al Inspecției Judiciare, datat 4 noiembrie 2022, cele două au folosit ”expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat … Inspectorii judiciari au reținut că magistrații vizați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au inserat cu bună știință în cuprinsul hotărârii, cu depășirea limitelor legale, aprecieri proprii, străine cauzei penale cu care erau învestiți, atât asupra conduitei profesionale, cât și asupra unor presupuse activități infracționale ale unor procurori”.

Au dezvăluit un secret judiciar

Mai concret, judecătoarele

și Guluțanu ar fi menționat în decizia de condamnare faptul că doi procurori de la Constanța, unul dintre ei cu funcție de conducere ar fi acționat cu rea credință, cu scopul de a-l ajuta pe Duță.

Cei doi sunt pomeniți în decizia

că ar ”desfăşurat o acţiune cu vădit caracter penal”. Mai mult, cei doi procurori mai sunt acuzați că ar fi întreprins acțiuni de ”hărțuire” a unor persoane care aveau calitatea de martor în acest dosar.

Decizia de excludere a celor două judecătoare din magistratură nu este definitivă. Decizia Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cazul lui

, un alt complet de judecători de la Curtea de Apel București a decis admiterea în principiu a contestației în anulare care se referă la decizia de condamnare. La momentul pronunțării acesteia, fapta ar fi fost deja prescrisă, și deși Duță a invocat acest lucru, cele două judecătoare nu au ținut cont și au decis trimiterea acestuia la închisoare.

Exclusă deja de patru ori din magistratură

Judecătoarea Panioglu, care are o vechime de peste 25 de ani, ca și judecător, a fost deja exclusă de patru ori din magistratură, informeaz

În decembrie 2022, judecătoarea a spus că este o răzbunare a sistemului, pentru condamnările pe care le-a dispus în mai multe dosare sensibile, care i-a vizat pe Sorin Oprescu, Nelu Iordache, etc.

”Timp de peste 25 de ani de magistratură, judecător Daniela Panioglu, și de aproximativ 15 ani judecătorul Alina-Nadia Guluțanu ne-am aflat, în mod direct, în fața unor situații de corupție din interiorul sistemului judiciar, precum presiunile conducerii pentru a obține o anumită soluție, iar, în cazul refuzului, să faci loc altuia să o pronunțe. Însă, niciodată nu s-a ajuns la o asemenea răzbunare, care face dovada unui fenomen de corupție de mari dimensiuni și structurată în interiorul sistemului judiciar”, a comentat judecătoarea Panioglu.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Publicat in categoriile:

Ne puteți urmări pe

sau pe

Revista presei

Romania TV

DC News

Stirile Kanal D

Doctorul Zilei

Rețete și vedete

Evenimentul Istoric

Animal Zoo

Capital Comunicate

EVZ Comunicate

Editura de carte

Sursa: https://evz.ro/judecatoarele-care-l-au-condamnat-pe-medicul-lucian-duta-au-fost-excluse-din-magistratura-sunt-acuzate-ca-si-au-exercitat-functia-cu-rea-credinta.html

Ultimă oră

Același autor