NEWS ALERT. Euroins România a intrat oficial în faliment! Până la ce dată mai sunt valabile poliţele de asigurare
Tribunalul Bucureşti confirmă temeinicia cererii formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi dispune deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare.
Potrivit unui comunicat al ASF, poliţele emise de societate, cu excepţia celor de garanţii, mai sunt valabile până la data de 8 septembrie 2023.
„Tribunalul Bucureşti a confirmat astăzi
prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel Bucureşti a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare SA de a suspenda aplicarea deciziei ASF, Tribunalul Bucureşti a hotărât să deschidă procedura falimentului societăţii de asigurare. În acest context, potrivit legislaţiei în vigoare, ASF anunţă că poliţele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând poliţele de garanţii, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile şi se împlineşte la data de 7.11.2023)”, se spune în comunicat.
Autoritatea menţionează că, după împlinirea termenelor de mai sus, poliţele emise de Euroins România încetează de drept şi, prin urmare, este necesară încheierea unor poliţe noi.
ASF aminteşte că atât persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terţi asiguraţi RCA la societate, cât şi daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât şi clienţii societăţii, care solicită returnarea parţială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA).
Pentru a asigura echitatea în relaţia cu toţi petenţii, FGA înregistrează şi analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul FGA.
Consiliul ASF a hotărât, prin Decizia nr. 262/17 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizaţia de funcţionare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvenţă a societăţii, în condiţiile existenţei unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei şi a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.
ASF aminteşte că în perioada 2020 – 2023 a desfăşurat mai multe acţiuni ample de control, finalizate cu sancţiuni confirmate, la rândul lor, de instanţele competente.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Autobuzele liniilor 205, 282, 361 şi 783 vor circula pe trasee modificate duminică, 11 iunie, în intervalul orar 8:00-11:30. Potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru…
Directoarea Florentina Radu, jurista de la DSP Timiș, absolventă a facultății de drept din cadrul Universității private Tibiscus, ținută în funcție ilegal de ministrul…
Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş susţine că protestele cadrelor didactice arată o lipsă de încredere, la nivelul societăţii, în cuvântul politicienilor.”Din punctul meu de vedere (n.red.: continuarea…