17.8 C
București
18 mai, 2024

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

Antrenorul lui Inter Milano, Simone Inzaghi, vrea să păstreze pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a câştigat titlul în Serie A. În acest campionat Inter a pierdut doar două meciuri.

Antrenorul lui Inter Milano, Simone Inzaghi, speră să îşi poată păstra intactă echipa cu care a câştigat titlul în Serie A pentru sezonul viitor. Campioana a suferit sâmbătă a doua înfrângere în campionat, cedând din nou în faţa celor de la Sassuolo, care o învinseseră în septembrie, scrie Reuters.

Împotriva lui Sassuolo, Inter a fost lipsită de agresivitatea sa obişnuită. „Am început greoi şi nu am avut o abordare corectă a jocului”, a spus Inzaghi.

Inter a cucerit luna trecută titlul în Serie A cu cinci meciuri înainte de final.

„Am spus deja clubului că vreau să încep sezonul viitor cu toţi jucătorii pe care i-am avut în acest sezon, fără să pierd niciunul”, a declarat Inzaghi pentru Sky Sports Italia.

Pe de altă parte Inzaghi vrea să extindă lotul pentru a oferi mai multe opţiuni pentru rotaţia jucătorilor. ”Având în vedere toate meciurile pe care trebuie să le jucăm şi durata sezonului, avem nevoie de o echipă mai mare”, a spus el, adăugând că clubul a avut relativ puţine accidentări în acest sezon şi că s-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple şi în sezonul viitor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 14:32

astăzi, 14:30

astăzi, 14:22

astăzi, 12:51

astăzi, 14:27

astăzi, 13:23

astăzi, 09:37

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/inzaghi-vrea-sa-pastreze-la-inter-pentru-sezonul-viitor-toti-jucatorii-cu-care-a-luat-titlul-22368658

Ultimă oră

Același autor