13.8 C
București
26 aprilie, 2024

Dezvoltă inteligenţa financiară, prin depăşirea traumei banilor (P)

„Banii sunt ochiul dracului”, „Mai bine sărac şi cinstit” sau „Banul face din om neom” – aceste proverbe familiare, transmise prin generaţii, reflectă o istorie complexă şi deseori dureroasă a relaţiei românilor cu banii. Plus, crize economice recente – precum împrumuturile în franci elveţieni, perturbările datorate pandemiei de Covid-19, creşterea preţului energiei şi inflaţia crescută – au lăsat cicatrici financiare adânci în multe vieţi.

44 afișări

În plan personal, majoritatea oamenilor se confruntă, de-a lungul vieţii, cu bani care se duc aşa cum au venit, cheltuieli neaşteptate legate de copii, maşină sau sănătate, rate greu de plătit, certuri cauzate de bani, ruperea căsătoriei sau prieteniei din acelaşi motiv.

În zilele noastre, banii sunt esenţiali atât pentru simplul trai, cât şi pentru dezvoltare. Mai mult, relaţia cu banii are impact în toate aspectele vieţii, de la alegerea jobului, a partenerului sau a stilului de viaţă, în general. Iar atitudinea constructivă faţă de bani este esenţială pentru cei care vor să îşi atingă potenţialul financiar.

Este important de ştiut că relaţia oamenilor cu banii are un puternic fond emoţional. Frica, furia, ruşinea sau depresia provocate de aspectele financiare ale vieţii ne perturbă nu doar relaţia cu banii, ci chiar şansele noastre de succes şi fericire.

De aceea, cei care nu analizează relaţia pe care o au cu banii şi emoţiile generate de ei vor continua să ia decizii care nu li se potrivesc, în speranţa de a obţine prin intermediul lor control, respect, stimă de sine sau putere. Poate fi extrem de frustrant să încerci să adopţi un comportament financiar corect, „ca la carte”, doar ca să constaţi că nu funcţionează la tine.

În realitate, nu obiceiurile financiare în sine sunt problema, ci emoţiile şi convingerile limitatoare care le generează. Iar vestea bună este că relaţia cu banii, chiar dacă a fost deformată de traumele trecutului, poate fi acum reparată.

În acest sens, Daniel Bichiş, cunoscut drept Psihologul Banilor , a dedicat zeci de ani sprijinind românii să îşi corecteze atitudinea faţă de bani şi să dobândească bunăstarea. Pe baza experienţei sale, Daniel susţine că „înţelegerea emoţiilor noastre faţă de bani şi analizarea felului în care aceştia ne influenţează deciziile, este cheia spre atitudinea constructivă faţă de finanţe, ce ne poate conduce la prosperitate” . În acest scop, a creat o serie de tehnici transformaţionale care vizează eliminarea blocajelor emoţionale şi mentale care ne complică relaţia cu banii.

Pe 24 şi 25 iunie 2023, Daniel Bichiş ţine în Bucureşti un

dedicat celor care vor să-şi repare relaţia cu banii şi să se elibereze de traumele asociate. Participanţii vor avea ocazia de a lucra direct cu el la identificarea sursei emoţionale a mentalităţii lor actuale legate de bani şi schimbarea acestei atitudini, pentru a-şi îmbunătăţi viitorul financiar. În plus, cei prezenţi vor avea posibilitatea de a se alătura comunităţii dedicate acestui subiect şi pot beneficia de sesiuni suplimentare de coaching cu Daniel, în funcţie de pachetul ales.

Bootcamp-ul „Eliberează-te de trauma banilor” se concentrează pe tehnici de optimizare personală şi nu pe reguli financiare sau sfaturi despre investiţii şi metode de îmbogăţire rapidă. Mai exact, se adresează celor care vor să-şi elimine blocajele mentale şi emoţionale, care nu mai vor să lase trecutul să le modeleze deciziile actuale şi care îşi doresc să se elibereze de mentalităţile învechite în relaţia cu banii.

Mai multe detalii pot fi găsite accesând

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 15:17

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/dezvolta-inteligenta-financiara-prin-depasirea-traumei-banilor-p-21932768

Ultimă oră

Același autor