19.6 C
București
7 mai, 2024

Expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult”, cu ghidaje gratuite în ultimele zile de vizitare

astăzi, 07:47

Expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult” de la Muzeul Naţional de Artă al României mai poate fi vizitată la parterul Galeriei Naţionale. În mod excepţional, luni, 29 aprilie şi marţi, 30 aprilie, expoziţia va fi deschisă în intervalul orar 10.00-18.00. În fiecare dintre aceste două zile va avea loc, de la ora 16.00, câte un parcurs ghidat gratuit susţinut de curatorul expoziţiei Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR.

Este o ocazie unică de a descoperi, pe simezele Muzeul Naţional de Artă al României, lucrări semnate de Victor Brauner care aparţin unor colecţii importante din România şi Franţa. Prezenţa la Bucureşti a unor creaţii-cheie din opera marelui suprarealist român, precum „Palladista” şi „Autoportretul cu ochiul scos”, Centrul Georges Pompidou, Paris, „Cazul straniu al Domnului K.”, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Saint-Étienne sau „Întâlnire cu mine însumi la cele patru pisici ale lumii″, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, se datorează unui efort organizatoric deosebit.

Expoziţia prezintă, prin intermediul a peste o sută de exponate, sursele iniţiale ale creaţiei artistului, provenite din spiritualitatea populară şi din sensibilitatea sa pentru ocult şi practicile ezoterice, precum şi evoluţia mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric şi ocult.

Organizarea unei asemenea expoziţii la Muzeul Naţional de Artă al României, aflat în inima Capitalei, este un omagiu adus artistului care, la Bucureşti, în perioada interbelică, a fost unul dintre cei mai de seamă protagonişti ai mişcării de avangardă din România.

Expoziţia a fost, la începutul anului, în centrul unei controverse, după ce istorici şi experţi au acuzat faptul că au fost expuse lucrări fals atribuite lui Brauner, împrumutate din colecţia Adrian Năstase. MNAR a respins acuzaţiile. Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România (AEEAR) a cerut Ministerului Culturii să analizeze lucrările. Raluca Turcan a cerut o prezentare „detaliată” a colecţiilor şi documentelor privind exponatele şi a spus că este „destul de reţinută” în privinţa acuzaţiilor. După ce lucrările în cauză au fost retrase din expoziţie, problema a rămas nerezolvată.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/expozitia-victor-brauner-intre-oniric-si-ocult-cu-ghidaje-gratuite-in-ultimele-zile-de-vizitare-1922404726002024040721571991

Ultimă oră

Același autor