2.6 C
București
26 februarie, 2026

Toma angajează o cohortă de avocați să se bată cu un activist de mediu

Primarul Constantin Toma cere acordul consilierilor locali pentru a angaja o casă de avocatură care să reprezinte interesele Primăriei în dosarul privind Contractul Climatic al Municipiului Buzău, care a fost anulat de Tribunalul Buzău în urma unei acțiuni în instanță promovate de activistul de mediu Haritina Crăiță.

Conform proiectului de hotărârecare va fi dezbătut și votat joi, în ședința deliberativului municipal –, dosarul ar urma să fie încredințat pentru reprezentare la Curtea de Apel Ploiești Societății civile de avocați „Livescu și Asociații” din București, căreia i se va plăti un onorariu inițial de 10.000 lei pentru studierea dosarului, urmând ca pentru etapele următoare (asistență juridică și reprezentare în căile de atac), onorariul să fie de 450 lei/oră + TVA.

Cererea primarului Toma vine în condițiile în care, nu o dată, Curtea de Conturi a atras atenția reprezentanților tuturor administrațiilor publice locale să nu mai angajeze avocați în condițiile în care instituțiile respective au propriile servicii juridice. Cu toate acestea, în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, Toma invocă atât volumul mare de muncă al serviciului de specialitate al Primăriei, subdimensionat din punct de vedere al resursei umane, cât și problematica„de importanță majoră pentru Municipiul Buzău” din dosarul în cauză, care are„un impact financiar considerabil asupra bugetului municipiului” .

Reamintim că, în luna decembrie a anului trecut, Judecătoria Buzău a anulat Contractul Climatic al Municipiului Buzău, parte a Misiunii M100, o inițiativă a Uniunii Europene prin care administrația locală se angajează să atingă neutralitatea climatică până în anul 2035, prin intermediul unor proiecte precum utilizarea apei uzate în agricultură sau folosirea energiei regenerabile.

Aceasta după ce municipiul Buzău s-a înscris în cursa celor zece orașe din România care își propune să atragă o finanțare în valoare de un miliard de euro, pentru a încerca să atingă neutralitatea climatică în următorii zece ani. Contractul este parte a Misiunii M100, o inițiativă a Uniunii Europene de a sprijini cel puțin o sută de orașe europene pentru a atinge neutralitatea climatică.

Activistul de mediu buzoian Haritina Crăiță, cea care a contestat proiectul, declara la vremea respectivă că a atacat în instanță actul normativ pentru că acesta nu ar fi avut la bază o serie de evaluări și avize de mediu.„Reclamanta a invocat următoarele: Contractul pentru Orașe Climatice ar fi trebuit dezvoltat și scris în colaborare cu cetățenii, iar forma lui transmisă Platformei Naționale pentru selecție să fi fost dezbătută înainte de depunere și selecție; Consiliul Local Municipal Buzău, reprezentantul cetățenilor, nu a fost implicat de Primăria Buzău, nu a fost nici măcar informat înainte de a se depune pentru selecție; din parcurgerea proiectului nu reiese clar și fără echivoc care vor fi aceste beneficii și care va fi aportul financiar al cetățenilor; deși în referatul de aprobare al proiectului este menționat Acordul de la Paris, proiectul de hotărâre nu are menționat acest acord în temeiul legal și nu este menționată nicio altă legislație de la nivelul Uniunii Europene sau național care i-ar obliga la semnarea acestui contract; nu a fost prezentat un studiu de impact al aplicării acestui contract asupra municipiului, beneficii dar și constrângeri sau sacrificii posibile asupra orașului și implicit locuitorilor săi; sunt prezentate numai aspecte pozitive în perspectiva celor care au scris proiectul” , se arată în decizia Tribunalului Buzău.

În sentință, Tribunalul Buzău reține faptul că proiectul ar fi trebuit să aibă la bază o evaluare preliminară care să țină cont de efectele socio-economice pe care le-ar presupune implementarea Contractul Climatic al Municipiului Buzău.„Referitor la motivul de nelegalitate al hotărârii legat de lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a hotărârii atacate, instanța reține următoarele: Legea nr. 52/2003 prevede că anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului și va cuprinde

Sursa: https://opiniabuzau.ro/toma-angajeaza-o-cohorta-de-avocati-sa-se-bata-cu-un-activist-de-mediu/

Ultimă oră

Același autor