Parlamentul a adoptat ieri după-amiză solicitarea SUA privind dislocarea temporară pe teritoriul României a unor capabilităţi militare. Hotărârea a fost adoptată cu 272 de voturi.
Au fost prezenţi 297 de parlamentari. Dintre aceştia 272 au votat pentru, 18 împotrivă, s-au înregistrat 5 abţineri şi 2 „nu votez”.
Hotărârea a fost astfel adoptată de Parlament.
Camera Deputaţilor şi Senatul s au reunit în şedinţă comună pentru a discuta şi vota cererea venită din partea Statelor Unite ale Americii privind dislocarea temporară pe teritoriul României a unor echipamente militare şi forţe americane, inclusiv avioane cisternă, sisteme de comunicare şi personal militar cu caracter defensiv.
Decizia vine după o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi este analizată în contextul crizei din Orientul Mijlociu şi al parteneriatului strategic dintre România, SUA şi NATO, pe fondul discuţiilor despre securitatea regională şi impactul războiului asupra ţării noastre.