22.8 C
București
27 iulie, 2024

Se oprește căldura în București. Anunțul Termoenergetica

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă încheierea perioadei de furnizare a energiei termice către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, începând de marţi.

Oprirea agentului termic va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele urmând să fie resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

„Reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare”, se arată într-un comunicat al CMTEB.

De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe şi alte instituţii asemănătoare – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor legali ai acestor instituţii.

Asociaţiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Potrivit legislaţiei, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 20,00 – 06,00.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.

Inter Milano nu intenţionează să îl păstreze în lot pentru sezonul viitor pe Romelu Lukaku, acesta urmând să revina la Chelsea, de unde era…

Breon Peace, principalul procuror federal din Brooklyn, a anunțat luni (17 aprilie) că oficialii americani responsabili de aplicarea legii au arestat doi rezidenți din…

Sârbul Novak Djokovic se menţine pe primul loc în ierarhia ATP, publicată astăzi, cu un avans de 470 pct în faţa spaniolului Carlos Alcaraz,…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/se-opreste-caldura-in-bucuresti-anuntul-termoenergetica/

Ultimă oră

Același autor