România a atras 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale în prima emisiune de euroobligațiuni din 2026, realizată la finalul lunii februarie, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Potrivit acestuia, operațiunea a fost realizată cu doar două zile înainte ca tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu să ducă la creșterea costurilor de finanțare pe piețele globale.
Ministrul a precizat că interesul investitorilor a fost de peste trei ori mai mare decât suma pe care statul român a dorit să o împrumute, ceea ce a permis obținerea unor costuri mai mici comparativ cu emisiunile similare din anul precedent.
Astfel, dacă la începutul lui 2025 România se împrumuta în euro la o dobândă de 5,29% pentru o maturitate de 5 ani, în 2026 randamentul a scăzut la 4,64% pentru o maturitate mai lungă, de 7 ani. Și costurile de finanțare în dolari au scăzut semnificativ, de la 7,55% pentru obligațiuni pe 12 ani în 2025, la 5,75% pentru titluri cu maturitate de 10 ani în emisiunea din acest an.
„Cererea foarte mare din partea investitorilor și dobânzile mai mici ne permit să acoperim deja aproape jumătate din necesarul de finanțare externă pentru 2026, în condiții mult mai bune pentru România”, a transmis ministrul Finanțelor într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, rezultatul emisiunii arată că România începe anul dintr-o poziție financiară solidă, având deja asigurată o parte importantă din finanțarea necesară pentru 2026