6.3 C
București
19 aprilie, 2024

Rata de vaccinare în București a depășit 65%

16:48, 16 noiembrie 2021

Bucureștiul a trecut de 65 la sută rată de vaccinare și săptămâna viitoare are toate șansele să depășească 70%, a spus, marți, președintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță.

De la debutul campaniei de vaccinare, 7,48 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puțin o doză și 6,89 de milioane de persoane cu doza completă. „Reprezintă circa 46,6 la sută din populația adultă rată de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză, reprezintă 44,3% din populația eligibilă peste 12 ani și reprezintă aproximativ 39% din populația totală a României”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV.

Ratele sunt bazate pe 19,3 milioane de locuitori stabili în România. Dintre cei vaccinați, 1,2 milioane de români au primit și doza booster. Potrivit lui Gheorghiță, rata de vaccinare la nivel european este de circa 61% cu cel puțin o doză și circa 57 – 58% cu schemă completă.

„România este la o diferență de circa 15 la sută față de ce se întâmplă la nivel european”, a spus coordonatorul CNCAV.

În ultimele 2 luni, însă, s-au înregistrat progrese importante și autoritățile speră că se poate ajunge la imunitatea de grup, singura care ne-ar feri de un val 5 mai agresiv.

Gheorghiță a mai anunțat că municipiul București are 65% acoperire vaccinală din populația eligibilă și este în grafic pentru a ajunge la 70% săptămâna viitoare cu cel puțin o doză.

Trei județe au rată de acoperire vaccinală de peste 50%: Cluj – 57%, Constanța – 54% și Sibiu 51%.

Un număr de 19 județe au rată de vaccinare între 40 și 50% și 17 județe între 30 și 40%, în vreme ce în două județe au rată de vaccinare între 27 și 29 la sută.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/rata-de-vaccinare-in-bucuresti-a-depasit-65/

Ultimă oră

Același autor