31 C
București
14 iulie, 2024

INSCOP: Nicușor Dan pe primul loc ca notorietate și ca intenție de vot în București

11:57, 30 aprilie 2024

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în perioada 23 – 27 aprilie 2024, Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru funcția de Primar General al Capitalei, urmat de Cristian Popescu Piedone şi de Gabriela Firea.

Metodologie: Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de știri News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 – 27 aprilie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 2100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.14%, la un grad de încredere de 95%.

Comparație între notorietatea și încrederea de care beneficiază principalii candidați la funcția de Primar General al Municipiului București

În ceea ce îl privește pe actualul primar general, 98,5% dintre bucureșteni au auzit de Nicușor Dan și 38,5% dintre cei care au auzit de Nicușor Dan au încredere multă și foarte multă în el. Raportat la totalul populației, 38% au încredere în Nicușor Dan.

97,9% dintre bucureșteni au auzit de Cristian Popescu Piedone și 40,2% dintre aceștia au încredere foarte multă și multă în el (față de 39,4% raportat la total populație).

98,2% dintre locuitorii Capitalei au auzit de Gabriela Firea și 32.5% dintre aceștia o creditează cu încredere multă și foarte multă (31,9% raportat la totalul populației care locuiește sau are viză de flotant în Capitală).

De candidatul PNL, Sebastian Burduja au auzit 60,4% dintre bucureșteni și 20,6% dintre cei care au auzit de liderul liberal au încredere multă și foarte multă în acesta (respectiv 12,5% raportat la totalul populației Capitalei).

Mihai Enache beneficiază de o notorietate de 21,2% și de un nivel de încredere multă și foarte multă din partea celor care au auzit de el de 7,6%, respectiv de 1,6% raportat la totalul populației Bucureștiului.

Estimare prezență alegeri locale

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 6.6% dintre bucureșteni au ales 1, 0.5% au ales 2, 0.7% au ales 3, 0.3% au ales 4, 3.0% au ales 5, 1.4% au ales 6, 6.8% au ales 7. 5.3% indică 8, 5.5% 9 și 69.3% indică 10, adică declară că sigur se vor prezenta la alegerile locale. 5% dintre cei chestionați nu știu sau nu răspund la întrebare.

Intenția de vot la Consiliul General al Municipiului București

Raportat la cei 74,5% dintre respondenți care au exprimat o opțiune de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pentru Consiliul General al Municipiului București, 31,4% dintre voturi ar fi obținute de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei), 29% dintre voturi ar merge către PSD, 13,9% către PNL și 10,6% către AUR. PUSL ar obține 6,7% dintre voturi, PER 2,7%, SOS România 2,6%, 0,7% ar vota un candidat independent la CGMB și 2,3% indică opțiunea ”alt partid”.

Intenția de vot pentru Primar General al Municipiului București

Dacă duminica viitoare bucureștenii ar fi chemați să își voteze noul Primar General, din cei 89,1% care exprimă o intenție de vot, 38,5% l-ar vota pe Nicușor Dan (susținut de Alianța Dreapta Unită – USR, PMP, Forța Dreptei), 27,4% pe Cristian Popescu Piedone (PUSL), 21,4% pe Gabriela Firea (PSD), 10,1% pe Sebastian Burduja (PNL) și 2,4% pe Mihai Enache. 0,1% dintre respondenți au indicat alt candidat, în timp ce niciun respondent nu a declarat că ar vota un independent.

Sursa: https://www.curentul.info/politic/inscop-nicusor-dan-pe-primul-loc-ca-notorietate-si-ca-intentie-de-vot-in-bucuresti/

Ultimă oră

Același autor