Percheziții și rețineri într-un dosar de trafic de persoane

În județul Mehedinți, autoritățile au efectuat patru percheziții într-un dosar de trafic de minori și proxenetism. În urma anchetei, un agent de poliție de frontieră de 24 de ani a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că ar fi determinat o fată de 17 ani să practice prostituția în Elveția și Germania.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul ar fi profitat de vulnerabilitatea victimei, inducând impresia existenței unui sentiment de iubire și promițând o căsătorie și un viitor împreună. În perioada iulie 2024 – octombrie 2025, acesta ar fi transportat minora în străinătate și ar fi înlesnit activitatea de prostituție, supunând-o unor constrângeri fizice și psihice.

Un al doilea inculpat, în vârstă de 23 de ani, este cercetat pentru fapte similare. În cadrul perchezițiilor, autoritățile au ridicat documente, dispozitive de stocare a datelor, bijuterii și substanțe aflate în curs de expertizare.

Procurorii au transmis Tribunalului București propunerea de arestare preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

Sursa: https://rtslive.ro/perchezitii-si-retineri-intr-un-dosar-de-trafic-de-persoane/

Ultimă oră

Același autor