În România s-a împământenit obiceiul ca purtătorii de drept a pantalonilor să pregătească cadouri, în vederea sărbătoririi Zilei Femeii de 8 Martie.
Președintele României, Nicușor Dan, încă din ziua de 5 martie, când a mers într-o vizită oficială în Polonia, însoţit de Mirabela Grădinaru, partenera sa de viaţă, s-a gândit ce cadou personalizat să-i facă acesteia, pentru ziua de 8 martie.
După consumarea vizitei în Varşovia, la conferinţa de presă din seara respectivă, Nicușor Dan a dorit ca, împreună cu poporul român, să-i facă Mirabelei sale un cadou oficial, ridicând-o la rangul oficial de „Primă Doamnă” a României.
Ce este drept, este faptul că Mirabela Grădinaru preluase neoficial titlul de primă doamnă, în mai 2025, când a fost încoronat ca preşedinte colegul ei de cameră, Nicușor Dan, principalul beneficiar al anulării alegerilor din 2024.
Iniţial nu l-am luat în serios pe Nicușor în seara zilei de 5 martie, crezând că anunţul său face parte din şirul de glume nereuşite cu care ne-a obişnuit.
Dar când ne-a anunţat şi faptul că Prima sa Doamnă îşi va intra oficial imediat în pâine şi va avea atribuţii instituționalizate, pe lângă Preşedinţia României, am realizat că acesta a făcut în sfârşit un pas decisiv pentru a o aduce pe Mirabela ca prim-sfetnic la Cotroceni, nedorind să se mai sfătuiască cu ea acasă.
În executarea coregrafiei complexe a funcţiei sale la Cotroceni, Nicușor Dan dovedeşte că nu se descurcă singur, în ciuda prezenţei unor consilieri la fel de nevolnici. Prin acordarea titulaturii de „Primă Doamnă”, Nicușor Dan recunoaşte că are nevoie de un partener apropiat, cu care să reuşească a executa în „passo doble ” dansul complicat al politicii prezidențiale la Cotroceni.
„Passo doble ” este un dans tradiţional spaniol în doi, acompaniat de o muzică cu caracter de marş. În executarea acestui dans, partenerul sugerează mişcările unui toreador în arenă, iar partenera sugerează unduirile imprevizibile ale capei acestuia, cu care reuşeşte să-şi protejeze partenerul, abătând astfel atenţia taurului în altă parte. Este imaginea destul de sugestivă a soluţiei salvării unui toreador care umblă teleleu prin arenă.
Cu un astfel de toreador, majorităţii românilor aflaţi în tribune nu le rămâne decât să ţină pumnii pentru taur.
Cu ocazia deplasării recente a lui Nicușor Dan la Varşovia, s-a văzut deja rodul contribuţiei sfetnicului Mirabela Grădinaru, care l-a convins pe acesta să-şi scurteze mânecile hainei şi a poalelor pardesiului şi să-şi lungească manşetele cămăşii. Nu a reușit încă să-l înveţe să nu mai calce alături de covorul roşu şi să nu mai ţină palmele la vipușcă când defilează pe acest covor.
Cu ocazia lansării, fără nicio reținere, a titulaturii de „Primă Doamnă”, am crezut că doamna Mirabela, după toate superlativele cu care a fost gratulată de cei din presa cotrocenistă, aceasta se va limita în a mulţumi colegului de cameră pentru onoarea acordată şi că va rămâne o prezență discretă, ca şi predecesoarele sale.
Până în anul de grație 2026, timp de 78 de ani, România a avut formal cinci femei, care puteau accede la titulatura de „Primă Doamnă”, dar nu au făcut-o. Acestea au fost Elena Ceauşescu, Nina Iliescu, Nadia Constantinescu, Maria Băsescu şi Carmen Iohannis.
Ce au avut în comun toate aceste femei, a fost faptul că au fost soţiile unor preşedinţi ai României. Niciuna dintre acestea nu a revendicat oficial, nici nu li s-a acordat, titulatura de „Primă Doamnă”. Acestea au fost nişte prezențe discrete, cu excepţia Elenei Ceauşescu, care a avut funcţii oficiale în stat.
Să ne înţelegem bine, în România nu există oficial instituţia „Prima Doamnă”, dar ne-am obişnuit ca Nicușor Dan să nu se împiedice în formalităţi.
Rămâne să aflăm, din ce cauză cele cinci femei, mai sus citate, nu au beneficiat de titulatura de „Primă Doamnă” a României. Acestea au avut un mare handicap, erau soţii de preşedinte. Dacă nu ar fi fost soţii, ci doar partenere de viață, probabil ar fi obţinut titulatura.
Conform Constituţiei României, funcţia de Președinte este individuală, acesta nefiind dublat nici măcar de umbra vreunei „Prime Doamnă”.
Constituţia României exclude orice implicare politică sau administrativă a vreunui membru al familiei președintelui în actul de guvernare a ţării.
Din această cauză, la Cotroceni nu există un birou destinat nici soţiei preşedintelui, nici partenerei de viaţă a acestuia, dotat cu aparatul funcţionăresc şi suportul logistic aferent, pus la dispoziţia acesteia.
Chiar preşedintele Klaus Iohannis, în persoană, a declarat după prima o sută de zile a mandatului, că instituția Primei Doamne nu îşi are loc în România, aşa că soţia sa, Carmen Iohannis, a rămas o prezență mai mult decorativă, dar mai puţin discretă decât predecesoarele sale.
Eu unul, personal, nu am nimic împotrivă ca Nicușor Dan, să-şi alinte partenera de cameră cu apelativul de primă doamnă, dar s-o facă acasă, în intimitate, nu oficial, pentru a mă obliga să mă adresez acesteia cu titulatura de „Primă Doamnă”.
Acordarea titulaturii de „Primă Doamnă” Mirabelei Grădinaru rămâne pe fond doar o hachiţă a personajului care a fost Coana Chiriţa. Forţarea acordării acestei titulaturi nu dovedeşte decât lipsa de respect a lui Nicușor Dan faţă de Constituția României, faţă de legile în vigoare şi ce este la fel de grav, faţă de tradiţia poporului român. Până acum, soţia preşedintelui a fost denumită neoficial ca „prima doamnă”, nu oficial ca „Prima Doamnă”.
În orice familie tradiţională sau netradiţională, există şi asperităţi, care pot duce până la ruptură ăntre parteneri. Ferească Dumnezeu ca să ajungem a fi martori la un astfel de deznodământ la Cotroceni.
În cazul lui Nicușor Dan ne putem pricopsi astfel cu o altă „Primă Doamnă”, după gândirea sa.
Mirabela Gradinaru este partenera de viaţă a lui Nicușor Dan, ceea ce, în sens nepeiorativ, dicţionarul român defineşte concubina.
Acest concubinaj durează de 21 de ani şi d-na Grădinaru a declarat că încă nu a apărut momentul potrivit în care să oficializeze căsătoria.
În luna mai 2025, odată cu înscăunarea sa la Cotroceni, Nicușor Dan a promis că se va căsători cu Mirabela Gradinaru, dar ca orice promisiune făcută, aceasta a rămas neonorată. A promis atunci că prin căsătorie îşi va consolida parteneriatul, că tot e vremea parteneriatelor.
Mă întreb, ce se va întâmpla cu titulatura de „Primă Doamnă” după promisa căsătorie? Va deveni aceasta „A mai Primă Doamnă”?
Se tot vorbeşte pe la colţuri despre naşterea unui nou partid, un partid prezidenţial, care să funcţioneze pe lângă Cotroceni. Nimeni nu ştie cum va începe şi când.
Prin introducerea funcţiei de „Primă Doamnă” în schema Cotroceniului, se pare că problema noului partid şi-a găsit o soluţie de rezolvare.
Mirabela Grădinaru, având experienţă în domeniu, fiind coautor cu Nicușor Dan în fondarea „Uniunii Salvaţi Bucureştiul”, a fost coautor cu acesta şi în fondarea USR.
Deşi Nicușor Dan nu poate fi definit ca pro-american sadea, având legături indiscutabile cu globalista Franță, acesta este decis acum să-i dea cu tifla lui Emmanuel Macron, şi să îmbrăţişeze modelul american de a avea, ca la Casa Albă, o Primă Doamnă.
Trăim în plin paradox. Mirabela Grădinaru a început să se comporte ca o Primă Doamnă, deşi nu este, iar Nicușor Dan este preşedinte, deşi nu se comportă ca un preşedinte. Passo doble va fi executat de „Cabinetul 1”, împreună cu „Cabinetul 2”, ca pe vremea nostalgiatului.
Legiferarea prin ordonanţe şi asumarea răspunderii reprezintă derapaje antidemocratice
Românii cu bun simţ au rămas uluiţi zilele acestea, aflând că numai printr-o singură ordonanţă de urgenţă, emisă de Guvernul Bolojan, se modifică, nici mai mult, nici mai puţin, decât 34 de legi şi ordonanţe existente în vigoare.
Pariez de pe acum, că odată intrată în vigoare, această ordonanţă va produce costuri suplimentare nejustificate, pe care nu le vor suporta guvernanţii autori, ci populaţia.
După o statistică parţială, numai într-o perioadă de 30 de ani (1990-2020), guvernele noastre eu emis peste 3500 de ordonanţe de urgenţă, reprezentând aproape 50% din prestaţia legislativă a Parlamentului.
Conform Constituţiei României, unicul for legislativ este Parlamentul. Dar realitatea ne demonstrează că Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului, care îşi permite să legifereze în totală contradicție cu prevederile Constituţiei. Deşi Curtea Constituţională este des sesizată asupra acestei anomalii, aceasta nu pune piciorul în prag, pentru a limita excesele antidemocratice ale guvernelor.
Este bine de amintit faptul că Guvernul Tăriceanu (2004-2008) a fost campionul emiterii ordonanţelor de urgenţă, 730 la număr. Pe locul 2 a fost Guvernul Năstase ( 2000 – 2004) cu 680 de ordonanţe de urgenţă emise.
Guvernul Văcăroiu (1992 – 1996) a fost guvernul care a emis doar 19 ordonanţe.
Perioada anilor 1990 – 2000 a fost cea mai democratică perioadă, în care guvernele nu au căutat să confiște atribuţia Parlamentului, aceea de unic legiuitor.
Cazurile în care un guvern poate legifera sunt prevăzute de Constituţie la articolele 108 şi 115, fără nicio altă derogare.
Pentru aceste cazuri există „delegarea legislativă”, destul de bine reglementată de Constituţie, dar nerespectată de guvernele existente.
În primul rând, când Parlamentul intră în vacanţă, acesta abilitează Guvernul, printr-o lege expresă, de a emite ordonanţe, dar în domenii și termene strict prevăzute. Nerespectarea prevederilor legii de abilitare, anulează de la sine o ordonanţă astfel emisă. De regulă în emiterea acestor ordonanţe nu se prea semnalează anomalii.
Cele mai multe şi grave anomalii se înregistrează în cazul rdonanţelor de urgenţă.
Conform prevederilor art. 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. În cazul reglementării prin ordonanţă de urgenţă mai trebuiesc respectate două condiţii, care de regulă sunt ignorate, ceea ce accentuează marginalizarea Parlamentului ca for legislativ. În primul rând, în cuprinsul ordonanţei de urgenţă trebuie inclusă motivarea urgenței şi Parlamentul ar trebui să aprobe sau să respingă motivarea după caz. O astfel de procedură nu s-a inclus în dezbaterea forului legislativ, deoarece majoritatea parlamentara aşa a hotărât, de conivență cu guvernul pe care îl susţine. Aici este rolul Curţii Constituţionale să intervină, pentru a pune de acord procedura cu prevederile Constituţiei, dar de regulă nu o face.
În al doilea rând, prin legea de aprobare sau respingere a ordonanţei de urgenţă de către Parlament, se vor prevede, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. Nici această prevedere nu este respectată, Guvernul rămânând să se descurce cum o ști cu costurile, dar fără temei legal.
Pentru înţelegerea acestui fapt, este necesară o exemplificare.
De regulă, textul unei ordonanţe trimise de guvern Parlamentului, suferă ulterior unele modificări, pe care forul legislativ le consideră necesare, acestea având şi girul legalităţii. Prevederile iniţiale ale ordonanţei, care au fost în vigoare până la modificarea sau eliminarea lor, au produs efecte, a căror costuri trebuiesc justificate. În mare măsură aceste costuri nu sunt minore. Nefiind respectată cea de a doua condiţie impusă, referitoare la efectele juridice produse, apare o nouă sursă de cheltuieli nejustificate, realizate de autoritățile care aplică prevederile ordonanţei respective. Aceste costuri suplimentare nu sunt verificate de organismele de autoritate financiare, fiind suportate tacit pe cheltuieli, fără a angaja vreo responsabilitate a cuiva. Nici în cazul excesului de „asumări a răspunderii” din partea guvernelor, situaţia nu este mai puțin complicată. Ce este mai grav, este faptul că asumarea răspunderii şi emiterea de ordonanţe de urgență sunt cele mai nedemocratice acte practicate de guvernele României, la care partidele închid ochii, Parlamentul este marginalizat, iar noi le votăm. Și atunci, este firesc să ne întrebăm, de ce ne mai plângem?
Ioan Bivolaru
Sursa: https://monitorulneamt.ro/ne-am-pricopsit-avem-in-sfarsit-o-prima-doamna/