20.7 C
București
4 mai, 2024

Ministrul Transporturilor: „TAROM trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică. Are personal dublu”

TAROM trebuie să intre, după primirea ajutorului de la Comisia Europeană, într-o etapă de reorganizare economică, afirmă ministrul Sorin Grindeanu.

Sursa foto: Hepta I Mediafax Foto / Valentina Sarosi

„O companie de mărimea TAROM are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajați, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”, spune Grindeanu.

„TAROM deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârșitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. TAROM-ul nu este într-o formă economică de invidiat și, și dacă nu v-o spun eu, o știți foarte bine.

Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate, dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm TAROM”, spune ministrul Transporturilor,

El afirmă că TAROM trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică.

„Eu spun că odată cu primirea acestui ajutor de la Comisie, noi trebuie să intrăm la TAROM într-o perioadă de reorganizare și să suntem deschiși la orice fel de propuneri care să ducă la așezarea TAROM pe niște principii economice solide.

În primul rând nu există în discuție dorința noastră de a salva această companie. Nu intră în discuție dorința noastră de a găsi orice fel de soluții, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului, în zona Qatar și Emirate. Mâine (joi – n.r.) avem o comisie mixtă oamenii de afaceri din Emirate, după vizita noastră, care va avea loc la București.

Încercăm să găsim soluții pentru TAROM. O companie de mărimea TAROM are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajați, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”, încheie Grindeanu, potrivit

Sursa: https://www.antena3.ro/economic/ministrul-transporturilor-tarom-reorganizare-economica-707846.html

Ultimă oră

Același autor