La un nivel poate chiar… mondial? Deloc exclus, cert fiind însă că, la ascultarea sau lecturarea reacţiilor atâtora, ex-„tricolori” sau nu, după Turcia – România 1-0, răzbate clar aceeaşi raportare la… şansă, la necesarul acelui dram în plus de… noroc în fotbal, la bară dar şi la faptul că gazdele în roşu n-ar fi fost cu mult mai bune.
Contactaţi fiind după un anumit tipar pentru a fi stors tot un anumit tip de reacţie,, cei mai mulţi au dovedit o dată în plus, şi din fotbal, cât de puţin corecţi cu ei înşişi pot fi românii, cât de mult surâzându-le în schimb a se lăsa duşi de val.
Şi-atunci, dacă nu poţi fi corect cu tine însuţi, şi nu să te minţi frumos,atunci cum ai mai putea fi corect cu alţii?
Căci chiar deloc nu s-a pus problema că e vorba despre o naţională care în luna noiembrie încheia doar a treia în grupa preliminară, după Austria şi Bosnia & Herţegovina, loc echivalent eliminării automate în orice faze normale şi fireşti de calificare.
Nepunându-se deloc problema nici că România a căpătat de fapt şansa alinierii în baraj strict doar în baza foarte discutabilei indulgenţe din partea FIFA în favoarea unor câştigătoare ale „Ligii C” în UEFA Nations League, palier terţ valoric continental care n-ar trebui a constitui vreo catapultă cu vedere spre Americi.
Încât, realist vorbind, nici nu mai poate fi invocată lipsa de şansă, nevoia de noroc în fotbal, cum că ar fi putut fi la o adică şi altfel la Istanbul, din moment ce România a avut de fapt parte de o oportunitate altădată absolut exclusă din calcule.
Iar de la ideea recompensării eşecului – căci nu altceva decât o asemenea concesie a fost coaptă printre altele de FIFA, ar trebui în mod normal a se efectua orice raportare la prezenţa României în semifinala barajului.
Căci a încheia pe locul 3 în preliminarii după eşecuri tur-retur cu secund clasaţii şi un 2-2 în Cipru, dar şi a câştiga o grupă facilă la nivelul terţ european al Ligii Naţiunilor numai a succes nu aduce.
Încât, în consecinţă, aşteptările ar fi trebuit a fi mai mult decât ponderate.
Însă, întinzându-li-se un deget şi înţelegând să strângă toată mâna, mulţi compatrioţi s-au agăţat nonşalant de paiul înnecatului ca şi cum această oportunitate în plus chiar i s-ar fi cuvenit de la sine României.
Când de fapt, în condiţii normale, o asemenea forţare pe portiţa întredeschisă din dos nici că ar fi existat în fotbalul mai aşezat firesc organizat altădată.
Multe luând-o însă într-adevăr între timp „la vale” ca urmare a influenţelor mediatice, a modului cum a ajuns a se pune problema în studiourile şi platourile de televiziune, totul devenind foarte „fluent” la un mod superficial, de suprafaţă, ceea ce a schimbat definitiv raportarea şi percepţia atâtora la cutare sau cutare lucru.
A rămâne obiectiv constituind o.
Iar realist vorbind „tricolorii” României au jucat după turneul final UEFA Euro 2024 în Liga C a Naţiunilor, în toamna aceluiaşi an, iar în 2025 abia au smuls câte-un gol în prelungiri la Viena şi Bucureşti austriecilor, iar unul şi la Zenica pe fondul înfrângerilor cu bosniacii, cu unamical similar tot în capitală celor de tristă amintire din iunie 2024 cu Liechtenstein şi Bulgaria, de-astă dată 0-3 cu Canada, dar toate, toate fiind bineînţeles date uitării odată intraţi în 2026, ca şi cum nimic din toate astea n-ar fi constituit deja suficiente indicii.
Într-un anumit sens.
Dar mirajul Americii încă a rămas puternic în naţia susceptibilă visării cu ochii deschişi, speranţa murind întotdeauna ultima la atâtea ratări consecutive, şapte deja, ale calificărilor la „Mondiale”.
Încât să-şi pună cineva la modul serios responsabil problema de unde până unde nu mai puţin de şapte ratări succesive, ceea ce ar sugera o deficienţă sistemică.
Eliminând implicit din capul locului hazardul mult invocat, cum că lipsa de şansă sau nevoia de noroc în plus.
Din contră.
Şi-anume pusă fiind întrebareade ce-ar fi fost în 2026 altfel decât în alte 6 preliminarii anterioare.
Sau să fi făcut FRF altceva, strict mai bine după ratarea calificării la „Mondialul” din 2022 din Qatar, şisă nu ştim cu toţii?
Căci doar atunci ar fi putut exista eventuale aşteptări în plus pe marginea barajului suplimentar de la Bosfor.
Dar din contră, România a ajuns între timp a activa chiar şi-n Liga C a Naţiunilor, cu o singură floare la „Europene”, 3-0 la debut cu galben-albaştrii, neputându-se face primăvară.
Într-adevăr, n-a mai fost la fel de drastic şi la Istanbul precum în Germania în 2024, 0-2 cu Belgia şi 0-3 cu Olanda, şi realmente noroc cu arbitrul la 1-0 pentru Slovacia, când Ianis Hagi a smuls din afara suprafeţei de pedeapsă, în lateral, o lovitură de la 11 metri, dar oricum ai lua-o România s-a aliniat la Bosfor cu şansa a doua şi trasă de braţ pe o redirecţionare adiţional croită de FIFA spre al său turneu final cu 48 de ţări, 64 în devenire.
Însă mulţi văd, iar până şi de exemplu… Esca s-a numărat între prezenţele pe „Beşiktaş”, dar prea puţini mai şi pricep cu-adevărat ceva în ziua de azi.
Nivelul discuţiei decăzând de pomină, mai totul cât se poate de convenabil şi de „ochii lumii”, multă imagine şi superficialitate de faţadă, iar zgomot cât încape şi cuprinde, dar tot mai puţină substanţialitate.
În „era vitezei” în care analiza şi sinteza sunt forţate în desuetudine.
Ceea ce duce implicit şi la saltul pălăvrăgelilor peste contextul faptic real al evenimentelor. Context în lipsa căruia orice alte discuţii la subiect nici nu-şi de fapt au rostul.
Şi totuşi…
Căciasta-i… starea naţiunii.
Apropo de care se poate pune întrebarea şi ce-atâta „delegaţie” federală la Istanbul,câtă frunză, câtă iarbă , cu intruşi care pur şi simplu n-ar fi avut absolut nimic ce căuta şi ei pe „Beşiktaş”, dar prea fuduli ţinându-se şi importanţi de sine pentru a se face remarcaţi în „poza de grup” ori alte instantanee.
Dorinţă de a impresiona cu convingerea că postura li s-ar cuveni, din aceeaşi gamă a necinstei la români, a te minţi frumos după cum e mai convenabil, fără a putea fi cumva corect şi riguros în primul rând cu tine însuţi.Şi-atunci cum ai mai putea fi oare corect cu semenii tăi?
Subiectiv aşadar pe alocuri în extrem românul, după cum îi convine şi serveşte anumitui reflex mental, doarsă tragă spuza pe turta sa , dar consecinţele unei asemenea mentalităţi fiind vizibile cu ochiul liber în societate în general şi-n sport în particular, în fotbalul cu-ale sale nedorite rezultate.
Nu degeaba nedorite, ci cu tâlc astfel tocmai şi de pe urma atitudinii atâtor compatrioţi. Creatori în grup şi individual ai unor tipare mentale generând o anumită stare de spirit conectată din păcate neadevărului, caracterului subiectiv, falsului cu un grad vădit de ignoranţă, căci false impresii sunt acelea bazate pe crezuri fără fundament că România ar fi meritat totuşi ceva din „şansa Istanbul”, când de fapt nici n-ar fi avut din capul locului ce căuta acolo.
Cum nicidecum n-avea ce căuta peste Atlantic.
Ori dacă s-ar „premia” astfel, cu bilete de „Mondial”, câştigarea „Ligii C” şi locul 3 într-o grupă modestă a preliminariilor europene, atunci minciuna tipic românească a puiat şi în arena internaţională. Şi se supravieţuieşte într-adevăr în nespus de multă minciună ca mod de trai, cras fiind cât de subiectivi şi lipsiţi de realism au sfârşit a deveni atâţia compatrioţi.
Pe care nimic nu se-arată a-i mai salva după „construcţia” socialistă şi „spălarea pe creiere” postdecembristă, eventual un moment al revelaţiei absolute.Reperele valorice au fost însă prea sever bulversate pentru revenirea la gradul de clarvăzătoare luciditate în ansamblu.
Sursa: https://sporttim.ro/fotbal/la-nivel-inalt-in-fotbal-sunt-romanii-in-a-fi-subiectivi