Metalul Buzău va avea un adversar de gală în sferturile de finală ale Cupei României, urmând să întâlnească pe Dinamo București, câștigătoarea Grupei D.
Formația buzoiană a încheiat Grupa C pe locul al doilea, rezultat care o trimite într-o confruntare eliminatorie în deplasare, pe terenul echipei din Capitală. „Câinii roșii” au dispus joi seară, în ultima etapă a grupei, de Hermannstadt (2-0), făcând astfel rocada cu sibienii, de pe locul doi, pe primul.
Partida se va disputa într-o singură manșă, la București, iar data exactă va fistabilită în funcție de programarea televiziunilor care dețin drepturile de difuzare ale competiției. Meciul este programat să aibă loc într-una dintre zilele de 3, 4 sau 5 martie.
Întâlnirea cu Dinamo nu este o premieră pentru Metalul Buzău în Cupa României. Cele două echipe s-au mai întâlnit și în ediția trecută a competiției, în faza grupelor, într-un meci disputat la Buzău, care s-a încheiat la egalitate, 0-0. La acel moment, Dinamo nu a reușit să obțină calificarea mai departe, terminând grupa pe penultimul loc.
De această dată, miza este mult mai mare, un loc în semifinalele Cupei României fiind în joc. Pentru Metalul, duelul cu Dinamo reprezintă atât o șansă, mică ce-i drept, de a continua parcursul bun într-o competiție care a oferit deja surprize în acest sezon. Anul trecut, buzoienii erau eliminați în aceeași fază, de Rapid.
Echipele calificate în „sferturi” sunt FC Argeș și CFR Cluj (Grupa A), Craiova și Gloria Bistrița (Grupa B), U Cluj și Metalul Buzău (Grupa C), respectiv Dinamo și Hermannstadt (Grupa D).
Duelurile din sferturile de finală :
Sursa: https://opiniabuzau.ro/duel-cu-dinamo-in-sferturile-cupei-romaniei/