Moartea lui Mircea Lucescu, considerat cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc, a generat reacții puternice în întreaga societate, inclusiv în mediul universitar. Rectorul Academia de Studii Economice din București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, originar din Buzău, a transmis un mesaj detaliat de omagiu, atât în nume personal, cât și în numele comunității academice.
Nicolae Istudor a subliniat legătura specială dintre Mircea Lucescu și ASE, instituție pe care marele antrenor a absolvit-o, dar și impactul personal al acestei pierderi:„Astăzi, cu profund respect și tristețe, evocăm personalitatea unei figuri excepționale a României – Mircea Lucescu”.
Rectorul a explicat că dispariția acestuia are o semnificație aparte pentru el:„Pentru mine, ca absolvent ASE, dar și ca rector al acestei universități, dispariția sa are o rezonanță aparte”.
În mesajul public, Nicolae Istudor a insistat asupra valorilor care au definit întreaga carieră a lui Mircea Lucescu, prezentându-l drept un model de excelență dincolo de sport:„A fost unul dintre acei oameni care au demonstrat că excelența nu ține de domeniu, ci de caracter: rigoare, disciplină, viziune și o neobosită dorință de a construi”.
Totodată, acesta a evidențiat contribuția majoră a fostului antrenor la imaginea României în plan internațional:„A purtat România în lume cu demnitate și a lăsat în urmă nu doar performanțe, ci și generații formate sub semnul exigenței și al valorii”.
Mesajul rectorului este însoțit de comunicatul oficial al comunității academice ASE, în care instituția „regretă profund trecerea în neființă a celui mai titrat antrenor român și a uneia dintre marile conștiințe ale sportului național”. Documentul subliniază parcursul excepțional al lui Mircea Lucescu, descris drept„expresia rară a echilibrului dintre inteligență, disciplină și viziune”.
Reprezentanții universității mai arată că acesta„a purtat numele României cu demnitate în lume, impunând respect prin ținută, rigoare și performanțe de excepție” și că„a format generații, a construit caractere și a oferit, prin întreaga sa carieră, un model autentic de excelență pentru tineri”.
În același mesaj, comunitatea ASE transmite condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut, subliniind că„prestigiul unei națiuni se clădește prin oamenii care o reprezintă cu demnitate, rigoare și performanță” , iar pentru România,„Mircea Lucescu rămâne o astfel de conștiință”.
Rectorul ASE a sintetizat impactul lăsat de Mircea Lucescu într-un mesaj devenit simbolic:„Respect etern pentru un destin care a onorat România”.
Sursa: https://opiniabuzau.ro/buzoianul-nicolae-istudor-rectorul-ase-mesaj-in-memoria-lui-mircea-lucescu/