NEVOIE DE AJUTOR… Alessia, o fetiță de numai 6 ani din comuna Arsura, a primit în aceste zile o a doua lovitură de la soartă, după cea în care a fost diagnosticată cu o boală grea și fără leac: amiotrofie spinală de tip II. Tatăl ei, Nicușor Ciobanu, un bărbat de numai 45 de ani, sprijinul ei și al întregii familii, a decedat duminică noaptea, iar miercuri, de ziua Bunei Vestiri, va avea loc înmormântarea. Și el a fost răpus de o boală incurabilă la nivelul colonului. Soția sa, Diana, spune că s-a rugat până în ultima clipă ca soțul ei să își revină, dar pentru că a fost diagnosticat prea târziu, nu s-a mai putut face nimic. Duminică noaptea, Nicușor i s-a stins în brațe. A rămas, așadar, singură, să crească cele două fetițe ale lor, una de 9 ani și jumătate, și pe Alessia, copila care, la doar 6 ani, este în căruciorul cu rotile. Moartea soțului, un om harnic, ce muncea în construcții, face ca situația Alessiei să devină una și mai dificilă. Fetița, dincolo de îngrijirea specială constantă, are mare nevoie de prezentări periodice la București, pentru ședințele de kinetoterapie, esențiale pentru minima evoluție favorabilă a stării sale de sănătate. Poate de aceea, dat fiind că este postul mare și oamenii cu suflet bun nu rămân niciodată indiferenți la lacrimile de copii și de mame, cei care vor să ajute această familie, să nu ezite să o facă. „Dacă nu l-am putut salva pe Nicușor, eu vreau să lupt cât voi putea pentru sănătatea Alessiei”, spune cu ochii în lacrimi, mama Diana.
O poveste deosebit de tristă își deapănă în aceste zile firul tragic la Arsura. Moartea lui Nicușor, un bărbat de numai 45 de ani, ca urmare a unei boli crâncene, diagnosticate prea târziu, a întristat o comunitate întreagă. Motivul pentru care oamenii privesc cu sufletul strâns spre acest caz este acela că bărbatul era sprijinul familiei sale. Avea două fetițe, iar cea mai mică, de 6 ani, este grav bolnavă și este în căruciorul cu rotile. Are o afecțiune, de asemenea, diagnosticată mai târziu decât ar fi trebuit, iar lucrurile nu au evoluat nici aici cum ar fi trebuit. Este vorba despre amiotrofie spinală de tip II. Fetița are nevoie de tratament permanent, dar și de ședințe de kinetoterapie. Nicușor Ciobanu, cât a fost în putere, muncea în construcții și pe unde apuca, ca să aibă bani pentru familie și, îndeosebi, să trimită fetița la București, la kinetoterapie. Poate de aceea moartea lui aduce atâta tristețe, căci oamenii din sat cred că micuța riscă să rămână fără cel mai important ajutor, care ar face ca ea, cât de cât, să aibă o viață apropiată de normal. „Mâine (miercuri, 25 martie, n.r.) îl înmormântez pe Nicușor. Am rămas cu cele două fetițe și va trebui să lupt. Alessia este în cărucior și nu știu cum mă voi descurca. Cam 3000 de lei vom avea pe lună venit, din pensia de handicap a fetiței și indemnizația mea de însoțitor. Cu ce să mă duc la București, nu știu. Sunt aici, soțul meu este în sicriu și mâine îl voi îngropa. Nu pot să explic ce simt, ce durere am, pentru că vreau să rămân tare, ca să fac înmormântarea. Apoi o să mă gândesc la toate. Le mulțumesc din suflet oamenilor care vor să mă ajute”, spune Diana Ciobanu, soția lui Nicușor.
Nicușor a umblat degeaba pe la medici. A fost diagnosticat corect când a ajuns la cabinetul doctorului Tătaru, dar prea târziu
PREA TÂRZIU… Femeia spune că va trăi mereu cu gândul dureros că Nicușor a fost diagnosticat prea târziu de cancer la colon. Povestește că în urmă cu doi ani, acesta a început să se simtă rău, să îl doară burta. A mers vreme de un an de zile pe la toți doctorii, însă care i-a spus că are probleme cu stomacul, care i-a dat tratament, pentru cine știe ce virus. Când durerile s-au acutizat, Diana Ciobanu povestește că soțul ei a decis să se ducă la cabinetul din Huși al doctorului Nelu Tătaru, să fie văzut și de el, ca să își spună o părere. „Domnul doctor Tătaru, cum l-a consultat, i-a spus din prima, fără ezitare, pe baza analizelor pe care le aveam și a simptomelor. I-a spus că are cancer de colon și urgent, dar urgent să se prezinte la un oncolog. Și, iată așa, după un an pierdut pe la atâția doctori, Nicușor a aflat ce diagnostic are. Dr. Tătaru era la cabinetul lui, că nu mai era primit în spital. Era în aprilie, anul trecut. S-a dovedit că, într-adevăr, avea această boală și a început tratamentul. Numai că un an pierdut a contat enorm. Duminică noaptea a murit în brațele mele, la miezul nopții. Căzuse la pat, bietul de el. Eu știam de la doamna doctor de familie că va muri, dar nu i-am spus. Nici când i se administra morfină, nu i-am spus. L-am asigurat că trebuie să lupte, ca să se facă bine. Părintele a venit să îl împărtășească și l-am întrebat dacă e bine că nu îi spun că va muri, iar părintele a spus că e bine. Cum să ai sufletul să te duci în fața unui om să îi spui, știi, tu peste o zi, două, vei muri? Așa ceva nu se face. Nu știu de ce primesc toate aceste greutăți, dar poate că Dumnezeu știe. Nici copilăria nu mi-a fost ușoară. Poate că așa mi-a fost dat mie”, spune, cu ochii plânși, mama Diana Ciobanu.