Cine este Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Eurovision România 2026 / A câștigat un talent-show super audiat

Reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026 a fost aleasă miercuri, într-o finală difuzată în direct de către TVR, organizatorul selecției naționale. Artista Alexandra Căpitănescu a primit cele mai multe puncte din partea celor șapte jurați și, astfel, ea va reprezenta România la Viena cu melodia „Choke me”.

Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg după ce, în anul 2023, a câștigat concursul muzical „Vocea României” . Ea avea atunci 19 ani și a făcut parte din echipa artistului Tudor Chirilă. La audițiile pe nevăzute, ea a întors toate cele patru scaune.

La scurt timp după câștigarea show-ului, Alexandra Căpitănescu a lansat single-ul său de debut, „Căpitanu’”. Piesa a fost primită cu entuziasm, adunând rapid sute de mii de vizualizări pe YouTube. În aprilie 2024, a lansat primul său EP, intitulat tot „Căpitanu’”, care include cinci piese ce i-au consolidat identitatea artistică, conform descrierii artistei de pe Spotify .

Câștigătoarea Eurovision România 2026, turneu tribut pentru Laura Stoica

Alexandra Căpitănescu a pornit, la finalul anului 2024, într-un turneu tribut dedicat Laurei Stoica. În același an, ea a lansat melodia „Arde”, o reinterpretare a celebrului refren al hitului „Focul”, cântat de Laura Stoica.

Alexandra Căpitănescu a colaborat și cu trupa VAMA, alături de care a lansat melodia „Fluturi în stomac”. În 2025 a lansat și piesele „Stea căzătoare”, „Dilaila” sau „Tare”.

Eurovision 2026: Ce reprezintă melodia „Choke me”, cu care Alexandra Căpitănescu va reprezenta România

Alexandra Căpitănescu spune că melodia „Choke me” este o metaforă a sentimentului de a fi copleșit de emoții puternice și de propriile așteptări.

Melodia reflectă o luptă profund personală cu temerile interioare și presiunea – senzația de a fi „sufocată” de îndoială, autocritică sau de dorința de creștere și transformare, conform descrierii sale de pe Spotify.

„Iar refrenul este destul de pozitiv: spunem cât contează dragostea de sine şi transmite să fim mai blânzi cu noi, în general, în tot ceea ce facem, în toate domeniile, pentru că doar aşa ajungem la adevăratul nostru potenţial. Dacă nu ne-am pune noi propriile noastre limite, am ajunge 100% la potenţialul nostru”, a spus artista conform eurovisionromania.ro. .. https://hotnews.ro/cine-este-alexandra-capitanescu-castigator-eurovision-romania-2026-2185539

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/cine-este-alexandra-capitanescu-castigatoarea-eurovision-romania-2026-a-castigat-un-talent-show-super-audiat/

Ultimă oră

Același autor