Lucescu s-a stins pe patul de spital după mai multe complicații apărute marți. Internat în spital de o săptămână, de când a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători, selecționerul a suferit vineri, chiar înainte să fie externat, un infarct miocardic acut.
Marți seară, Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat, prin intermediul unui comunicat, decesul fostului selecționer:
„Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984.
Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”.
A murit Mircea Lucescu
Spitalul Universitar comunicase în această dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise. Tehnicianul a petrecut o bună perioadă din 2026 în spital, chiar la începutul anului, după ce a avut fibrilații din cauza unei gripe severe, după care a suferit o infecție de la un furuncul. Ulterior a mers și la o clinică din Belgia, pentru a cere o a doua părere din partea unui oncolog român renumit care profesează acolo.
Și-a încheiat viața așa cum mărturisea că își dorește încă din 2010, în Gazeta Sporturilor :„Să mori pe teren e cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor. Aș vrea să mor pe teren. Înseamnă că ai trăit totul în mijlocul luptei”.
A preluat naționala României în august 2024 și, după ce a promovat-o în Liga B din Nations League, spera să o readucă la un Campionat Mondial după 28 de ani. A fost învins însă la baraj de Turcia, scor 0-1. Amicalul cu Slovacia, 0-2, trebuia să fie ultimul meci la cârma naționalei, însă problemele medicale nu i-au mai permis să își termine mandatul pe bancă.
Lucescu mai suferise un preinfarct în 1992, când o antrena pe Brescia, și un infarct în 2009, când era la Shakhtar.
Lucescu, cel mai mare antrenor din istoria României
Palmaresul lui Lucescu este unul uluitor după o carieră care a traversat 6 decenii, începută în 1979, când încă activa ca jucător, și încheiată în 2026, în era modernă a fotbalului… https://golazo.ro/mircea-lucescu-a-murit-deces-spital-romania-antrenor-palmares-169974