Aproape 300 de elevi, din întreaga țară, vin la Botoșani la Olimpiada Națională de Limba Română. Vezi la ce liceu va avea loc, dar și unde vor fi cazați tinerii! – BotosaniNews.ro

În perioada 1 – 5 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani organizează Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, etapa națională, adresată elevilor din clasele IX-XII. Deschiderea oficială a olimpiadei va avea loc în data de 1 aprilie 2026, începând cu ora 17.30, la Teatrul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani.

Probele de concurs se vor desfășura la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani, astfel: Proba scrisă, joi, 2 aprilie 2026, între orele 10.00-13.00, iar Proba orală, vineri, 3 aprilie 2026, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

La etapa națională a olimpiadei vor participa 280 de elevi din toate județele țării și municipiul București, însoțiți de 49 de cadre didactice. Cazarea elevilor participanți și a profesorilor se va face în regim de pensiune completă, începând cu data sosirii și până la plecarea de la finalul competiției, la Hotelul Rapsodia, Hotelul Maria și Hotelul Lebăda din Botoșani.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 5 aprilie 2026, începând cu ora 10,00, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

„Organizarea acestei olimpiade la Botoșani reprezintă o recunoaștere a valorii culturale și educaționale a județului Botoșani, loc cu o puternică tradiție literară, asociat unor mari personalități ale culturii române. Într-o perioadă în care competențele de comunicare, interpretare și reflecție critică sunt esențiale pentru formarea tinerilor, este important să susținem și să încurajăm elevii talentați, oferindu-le cadrul în care să-și demonstreze priceperea, să-și testeze limitele și să lege prietenii și colaborări cu colegi la fel de dedicați. Această competiție nu este doar o ocazie de a obține rezultate remarcabile, ci și un prilej de a cultiva sensibilitatea estetică, spiritul critic și creativitatea literară. Mulțumesc din suflet tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment: echipelor de profesori, autorităților locale și partenerilor care și-au unit eforturile pentru ca olimpiada să se desfășoare în cele mai bune condiții. Felicit, de asemenea, părinții acestor elevi excepționali, care susțin necondiționat munca asiduă și dezvoltarea pasiunii pentru literatură. Le urez tuturor participanților mult succes! Sper ca această competiție să le ofere amintiri prețioase, inspirație pentru proiectele viitoare și satisfacția de a face parte din comunitatea extinsă a excelenței filologice .” a declarat prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

Sursa: https://www.botosaninews.ro/727969/social/aproape-300-de-elevi-din-intreaga-tara-vin-la-botosani-la-olimpiada-nationala-de-limba-romana-vezi-la-ce-liceu-va-avea-loc-dar-si-unde-vor-fi-cazati-tinerii/

Ultimă oră

Același autor