3.8 C
București
10 martie, 2026

Angajarea ”determinaților” din CE Oltenia, în vizorul DNA? “Să meargă să le spună: ”Dați banii înapoi, borfașilor!”

Potrivit unor informații apărute, în ultima perioadă, unii dintre angajații nemulțumiți că vor fi trimiși acasă, de la 1 aprilie, ar fi acuzat că ar fi dat bani unor responsabili politici și sindicali, care le-ar fi promis, la un moment dat, că vor avea contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, îi îndeamnă pe “determinații”, care au dat bani la lideri, directori sau primari, să se ducă la ei la poartă și să le spună: ”Borfașilor, dați banii înapoi!”

“Am văzut și eu, am și auzit, se vorbește prin minerit, peste tot, că s-au dat bani, s-au dat câteva mii de euro pentru angajările alea, respectiv, că s-au promis că le face pe nedeterminată. Eu fac un îndemn către toți salariații ăștia care dacă, deci dacă a fost să dea bani la unele persoane, la lideri de sindicat sau la directori sau la primari, să se ducă la ei la poartă și să le spună cum zicea Ceaușescu la București: „Dați, băi, borfașilor, banii înapoi!”. Dacă au pus mâna pe bani. „Dați, băi borfașilor, banii înapoi!” și să meargă la ei. Pentru că asta e penibil să-ți bați joc așa. Fiecare lider, poate, intervenea pentru un copil al salariatului, pentru un caz social, pentru un salariat, un om pe care-l cunoaște că a fost meseriaș și are cazuri sociale, copil al salariatului, că și ăsta a fost un criteriu cu copiii salariaților. Dar să pui mâna pe banii copiilor ăștia care au venit de prin străinătate, atunci, să-și găsească și ei un loc de muncă, asta mi se pare că întrece orice măsură. Și de aia le recomand și le spun să meargă la ei în fața porții și să strige să le dea banii înapoi acești borfași, dacă s-a întâmplat așa ceva. Oamenii au fost amăgiți că le vor fi făcute contracte pe perioadă nedeterminată. (…) Să suporte consecințele legii, dacă au făcut așa ceva”, spune liderul sindical.

Sursa: https://www.asingorj.ro/angajarea-determinatilor-din-ce-oltenia-in-vizorul-dna-sa-mearga-sa-le-spuna-dati-banii-inapoi-borfasilor/

Ultimă oră

Același autor