10.6 C
București
15 mai, 2024

Andrew și Tristan Tate, surprinși la Pelerinajul de Florii din București

Sursa foto: Hepta

Celebrii Frați Tate au fost surprinși în bolizii de lux urmărind Pelerinajul credincioșilor de Florii, care a avut loc în Capitală.

Milionarii acuzați de trafic de persoane Andrew și

au privit preoții și credincioșii care au participat la pelerinajul organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor cu ocazia sărbătoririi Floriilor, în București, sâmbătă, 27 aprilie 2024. Creștinii ortodocsi prăznuiesc, duminică, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii cetății și întâmpinat cu frunze de palmier.

Tribunalul București a decis începerea judecării dosarului fraților Tate pentru trafic de persoane. Mai sunt implicate două românce.

„Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și dispune începerea judecării în cauză. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunțată (…) astăzi, 26.04.2024”, se arată în decizie.

Sursa: https://jurnalul.ro/timp-liber/monden/andrew-tristan-tate-surprinsi-la-pelerinajul-de-florii-din-bucuresti-963472.html

Ultimă oră

Același autor