Într-un tren obișnuit de pe ruta București–Buzău–Galați, printre oameni care își verifică telefoanele sau încearcă să mai recupereze din oboseală, a apărut ceva neașteptat: rafturi cu cărți puse la dispoziția oricui are chef să le răsfoiască.
Generoasa apariție se datorează Georgianei Gilescu, buzoiancă și team leader într-o corporație din București, și a fost denumită simbolic „Cartea în tren”. Este un proiect care s-a născut dintr-o observație simplă: timpul din tren trece, de cele mai multe ori, fără să lase nimic în urmă. Din drumurile ei repetate a apărut ideea că ar putea fi altfel. A adus câteva volume din propria bibliotecă și le-a lăsat acolo, cu o regulă la fel de simplă: dacă vrei, iei o carte; dacă poți, lași una în loc. Atât. Fără control, fără garanții. Practic este și un mic experiment de încredere într-un spațiu în care oamenii, de obicei, nu interacționează. Proiectul este complet non-comercial și funcționează tocmai prin această lipsă de pretenții. Cărțile circulă, dispar, reapar, sunt răsfoite pentru câteva stații sau luate mai departe. Uneori rămân, alteori nu. Dar ideea merge mai departe.
„Cartea în tren” spune, de fapt, o poveste despre inițiativă, despre cum un gest mic poate schimba atmosfera unui loc, poate aduce bucurie chiar și pentru scurt timp, pentru câteva stații.
Am rugat-o pe Georgiana să ne povestească cum s-a născut acest proiect, ce a funcționat și ce nu. Așa a apărut interviul de mai jos, unde Georgiana vorbește despre relația ei personală cu lectura – una care, în mod discret, i-a influențat și felul de a lucra, nu doar felul de a călători.
Reporter: Cum a luat naștere ideea mini ‑bibliotecii din tren?
Georgiana Gilescu: Ideea a apărut din dorința de a transforma timpul petrecut în tren într-un moment plăcut și util. Mi-am dat seama că mulți oameni își doresc să citească, dar nu au mereu o carte la ei, iar trenul este un loc perfect pentru asta. De asemenea ideea am mai văzut-o la Roxana Brănișteanu („I Carte I Parte”) și mi-am dorit-o mult și spre ruta spre casă.
Rep.: Ce te-a inspirat să alegi tocmai un tren ca spațiu pentru promovarea lecturii?
Trenul este un spațiu al trecerii, al poveștilor și al oamenilor diferiți care se întâlnesc pentru scurt timp. Mi s-apărut locul ideal pentru o mini ‑bibliotecă liberă, unde o carte poate ajunge la cineva exact când are nevoie de ea.
Rep.: A existat un moment anume în care ai spus „asta trebuie făcut”?
Da, în timpul facultății mergeam des cu trenul spre casă, iar pasagerii păreau plictisiți sau blocați în telefoane. Atunci mi-am imaginat cum ar fi să existe o carte la îndemână pentru oricine.
Rep.: Cum ai reușit concret să pui în practică această inițiativă?
Am trimis e ‑mailuri către aproape toți operatorii feroviari, folosind adresele găsite pe site ‑urile oficiale, și le-am descris ideea mea.
Rep.: A fost dificil să obții aprobările sau sprijinul necesar?
A durat ceva până s-a pus în practică ideea — poate mai bine de șase-șapte luni — dar mă bucur enorm că s-a putut înființa.
Rep.: Câte cărți ai inclus inițial și cum le-ai ales?
Nu știu exact câte cărți am lăsat pe raft. Pot doar să spun că l-am lăsat plin cu zeci de povești care așteptau să fie descoperite și tot atâtea perspective noi de viață. Au fost cărți deja citite, unele pe care le aveam în dublu exemplar, iar altele mi-au fost donate special pentru acest proiect.
Rep.: De ce ai ales modelul bazat pe încredere (ia o carte, lasă una)?
Pornesc de la ideea că, atunci când o carte te prinde cu adevărat, nu o mai poți lăsa din mână. E firesc să o iei cu tine acasă ca să-i duci povestea până la capăt. Totuși, mi-aș dori ca mini biblioteca din tren să rămână vie, nu goală, de aceea îi încurajez pe oameni să aducă și ei cărți, nu doar să ia. Cu toții avem volume pe care probabil nu le vom mai reciti, iar rolul unei cărți nu cred că este să stea pe un raft ca obiect decorativ. Cu cât circulă mai mult, cu atât vocea autorului ajunge la mai multe persoane. Iar dacă ai o carte preferată, cu ale cărei idei rezonezi, nu ți-ar plăcea ca și alții să descopere perspectiva aceea?
Rep.: Cum reacționează oamenii când descoperă mini ‑biblioteca în tren? Ai avut deja feedback de la călători? Ce ți-a rămas în minte?
Reacțiile au fost în mare parte pozitive. Mulți călători s-au bucurat sincer să descopere mini ‑biblioteca și chiar mi-au mulțumit pentru idee. Au fost și oameni care s-au oferit să doneze cărți, ceea ce m-a surprins plăcut. Unii mi-au spus cât de mult schimbă atmosfera din tren prezența unei biblioteci, iar alții m-au încurajat să extind proiectul. Desigur, au existat și momente de scepticism sau îngrijorare, ceea ce e firesc pentru ceva nou, dar per total feedbackul a fost cald și motivant.
Rep.: Crezi că astfel de inițiative pot contribui real la creșterea interesului pentru lectură?
Cred că astfel de inițiative pot contribui cu adevărat la creșterea interesului pentru lectură. Mulți oameni rămân, din păcate, doar la cărțile recomandate în școală și nu fac pasul spre a descoperi alte titluri, alte voci, alte lumi. Iar cărțile, la fel ca oamenii, te pot surprinde în moduri neașteptate. De aceea cred că e important ca lectura să fie adusă și în afara spațiilor „confortabile” — târguri de carte, librării sau evenimente culturale frecventate deja de cititori pasionați. Cărțile trebuie să circule și în locuri în care pot crea punți noi: în trenuri, în parcuri, în stații, în comunități unde poate nu ajung atât de des. Acolo se pot naște primele întâlniri autentice dintre un om și o carte.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine succesul acestui proiect?
Impactul pe care îl are asupra oamenilor. Dacă un singur călător găsește o carte care îi schimbă ziua, îl inspiră sau îl face să privească altfel lumea, atunci proiectul și-a atins scopul. Succes înseamnă și ca biblioteca să rămână vie — ca oamenii să ia, dar și să aducă la rândul lor cărți, să existe un flux natural, o comunitate în miniatură formată în jurul lecturii. Iar dacă inițiativa reușește să stârnească măcar un pic de curiozitate față de citit, pentru mine este deja o reușită.
Rep.: Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate?
Cele mai mari dificultăți au ținut mai puțin de partea practică și mai mult de partea umană. La început, nu știam cum va reacționa lumea, cum vor reacționa operatorii de tren și recunosc că am avut emoții legate de scepticismul sau neîncrederea pe care o poate stârni o inițiativă nouă. Mulțumesc pe această cale TFC (Transferoviar Călători, n.r.)pentru deschidere. În rest, am avut emoții legate și de responsabilitatea fiecărui călător. Până acum însă, totul s-a așezat surprinzător de frumos, iar sprijinul primit pe parcurs a compensat orice dificultate — chiar și atunci când am crezut că acest proiect nu se va întâmpla. Au fost și astfel de momente.
Rep.: Ce rol joacă lectura în viața ta?
Lectura joacă un rol esențial în viața mea. Este atât o formă de refugiu, cât și o sursă constantă de învățare și informare. Mă ajută să mă înțeleg mai bine pe mine, să înțeleg oamenii din jur, să-mi dezvolt empatia, creativitatea și să mă pregătesc pentru posibile situații. În același timp, îmi antrenează gândirea și îmi îmbunătățește comunicarea — lucru extrem de important pentru mine, mai ales în rolul meu de team lead. Cărțile sunt pentru mine un fel de busolă: mă inspiră, mă provoacă și mă ajută să cresc, profesional și personal .
Rep.: Ai în plan extinderea inițiativei și pe alte rute sau în alte trenuri? Ți-ar plăcea ca acest model să fie preluat și de alții?
Mi-aș dori, sincer, să existe o mini ‑bibliotecă în fiecare tren. Deja mi s-a confirmat montarea celei de-a doua, dar rămâne de văzut cum va evolua proiectul. Mi se pare frumos să ne imaginăm că am putea fi prima țară cu minibiblioteci în toate trenurile, mai ales în contextul în care suntem, din păcate, codași la numărul de cărți citite în statisticile europene.Știu că există și un proiect similar implementat de Asociația „I Carte I Parte”, al Roxanei Brănișteanu. O inițiativă genială, mai ales că ea a fost pionierul. Poate vor mai apărea și altele — le așteptăm cu drag. M-ar bucura mult, pentru că aici e vorba de o muncă de echipă.
Rep.: Ce urmează pentru acest proiect?
În etapa următoare îmi doresc să consolidez ceea ce am început: să mă asigur că mini ‑bibliotecile deja instalate funcționează, că rămân pline și că oamenii continuă să interacționeze cu ele. În paralel, vreau să observ cum evoluează inițiativa și să văd dacă există deschidere pentru extindere. Mi-ar plăcea să transform acest proiect într-un mic ecosistem al lecturii în mișcare.
Rep.: Cu ce te ocupi în prezent? În ce domeniu lucrezi în București?
Sunt Team Leader într-o corporație și lucrez în domeniul contabilității.
Rep.: Cum se leagă activitatea ta profesională de pasiunea pentru lectură?
Deși lucrez ca Team Leader într-o corporație, în domeniul contabilității, lectura are un rol surprinzător de important în activitatea mea. Mă ajută să-mi dezvolt claritatea în comunicare, răbdarea și capacitatea de a înțelege perspective diferite — abilități esențiale când coordonezi o echipă. Cărțile îmi antrenează gândirea critică și mă ajută să găsesc soluții mai creative, chiar și în situații tehnice sau riguroase. Cred că, într-un fel, lectura completează partea profesională: îmi oferă echilibru, inspirație și un mod mai empatic de a lucra cu oamenii.