Ajuns la ediția a X-a, evenimentul va transforma capitala Moldovei în polul de interes al tinerilor artiști din instituțiile de învățământ superior de muzică din România și din străinătate, în perioada 28 – 30 aprilie 2026.
Candidații interesați se pot înscrie exclusiv online până la data de 20 aprilie, prin intermediul formularului disponibil pe pagina oficială a concursului și pe rețelele de socializare. Competiția vine și în acest an cu un fond total de premiere de 10.000 de lei, care include Premiile I, II și III, mențiuni pentru fiecare secțiune, dar și Marele Premiu „Eduard Caudella”, cea mai importantă distincție acordată în cadrul evenimentului.
Competiția propune, la această ediție, trei secțiuni – Instrumente cu coarde, Canto și Muzică de cameră – și își păstrează structura bienală. După nouă ediții care i-au consolidat prestigiul, concursul rămâne o rampă importantă de lansare pentru tinerii interpreți, oferindu-le ocazia de a evolua în fața unui juriu de specialitate și de a-și face cunoscut talentul într-un cadru competitiv.
„Ediția cu numărul zece reprezintă un prag de maturitate pentru noi. Ne dăm silința, an de an, să le oferim candidaților vizibilitate, o evaluare corectă din partea unor personalități marcante și premii care să le stimuleze parcursul profesional. Traseul unui artist necesită nu doar studiu individual, ci și acel spațiu de lansare pe scena valorilor naționale, unde magia interpretării sub presiunea competiției și a emoției prinde viață” , a precizat prof. univ. dr. Elena Ovănescu, Președintele Asociației „Sonos Alumni”.
Juriul reunește personalități ale muzicii academice din Iași, Cluj, Timișoara și București și este prezidat de prof. univ. dr. Ciprian Ion, decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul UNAGE Iași.
Deschiderea va fi marcată printr-un concert susținut de laureați ai edițiilor anterioare, programat marți, 28 aprilie, de la ora 18.00, în Sala „Eduard Caudella” a UNAGE Iași. Competiția se va încheia cu Gala Laureaților, joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, la Casa Balș, unde publicul îi va putea asculta pe cei mai buni tineri interpreți ai acestei ediții. O a doua Gală a Laureaților va fi anunțată ulterior.