Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, în perioada 4–9 aprilie 2026, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, un program intensiv de pregătire pentru cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Nație Prin Educație și are ca scop optimizarea performanței tehnice și strategice a echipelor înainte de competiția mondială, programată între 29 aprilie și 2 mai 2026, în Houston, Texas, SUA.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța acestui program: „România își pregătește viitorii campioni chiar la Timișoara, înainte de plecarea acestora în Houston. Universitatea oferă suport logistic, tehnic și mentorat pentru aceste echipe de elită care ne vor reprezenta la nivel mondial.”
Cele opt echipe calificate la etapa internațională sunt:
– CSH – Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara
– Heart of Robots – Colegiul Național „B. P. Hasdeu” Buzău
– Quantum Robotics – Liceul Internațional de Informatică București
– Info(1)Robotics – Colegiul Național „I. L. Caragiale” Ploiești
– AiCitizens – Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani
– Gamma – Colegiul Național „Sfântul Sava” București
– BrickBot – Colegiul Național „Unirea” Focșani
– Velocity – Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” Brăila
Programul include sesiuni de pregătire tehnică, workshop-uri de dezvoltare personală, dar și o simulare de competiție – „Romania Scrimmage” – unde echipele își vor testa roboții în condiții similare celor din SUA.
Deschiderea oficială va avea loc duminică, 5 aprilie, în Aula Magna a UVT, iar ceremonia de închidere este programată pentru 8 aprilie.
România s-a remarcat în ultimii ani la această competiție, obținând titluri mondiale în 2022 și 2024, consolidându-și poziția ca un reper în domeniul roboticii educaționale.
Prin organizarea acestui bootcamp, UVT susține performanța și contribuie la formarea unei noi generații de tineri specializați în domenii tehnologice de vârf.