Din Bucovina ne vine ştirea tristă că a murit cavalerul Tudor Flondor. Compozitorul căruia, deunăzi, la Sibiu, ca şi la Bucureşti i s-au adus mari şi pe depline meritate ovaţii. Era vorba de Jubileul Asociaţiei Muzicale „Armonia” la care a lipsit tocmai compozitorul şi dirijorul român Tudor, cavaler de Flondor. El are legături vechi şi bogate cu această Societate „Armonia” (N.R., anul III, nr. 59/30 noiembrie 1906, p. 96).
Reluând comentariul din „Neamul Românesc” nr. 72, citat mai sus – în care, se pare din comentariu, nu lipseşte nici patronul ziarului, Nicolae Iorga – aflăm:
Dintr-un neam care află permanent locul în istoria noastră încă din veacul al XVII-lea şi care rămânând în Bucovina, în 1774, la anexare, a căpătat rang nobiliar şi titlul de cavaler, Tudor de Flondor a avut doi fraţi: unul din ei e dl Nicu Flondor, cunoscut bucureştenilor din vremea Expoziţiei Jubiliare de la 1906, când dl Iancu de Flondor a venit şi el la Bucureşti şi avea calitatea de şef al Partidului Naţional Român.
Tudor de Flondor e o fire impresionabilă şi delicată. E un visător incoruptibil. Trăieşte într-o lume a sa în care banii şi alte nimicuri n-au nicio valoare. Şi din care oamenii lunecau ca nişte umbre pe care nu le poţi recunoaşte şi nici numi.
Tudor a fost din tinereţe un muzicant fanatic şi exclusiv, închis în iubirea artei sale.
A început să scrie, punând deocamdată în muzică versuri de-ale lui Robeanu, adică George Popovici (istoricul vechiului drept românesc şi omul politic bucovinean, n. M.I.) sau simple cântece populare fără prea mare valoare.
Cine a auzit acum două decenii de ani în urmă serenada plină de melancolie – „Luna doarme” – a cărei muzică era de… Tudor Flondor? Spre înălţimea mai mare a operetei sale s-a avântat în opereta „Moş Ciocârlan”. Ea a fost pentru românii de pretutindeni o revelaţie!
E o operetă ţărănească în care sunt fete frumoase, visătorii viteji, greci fricoşi, alte ingrediente ale comediei lui Alecsandri în care Flondor rămăsese în ceea ce priveşte literatura.
Compozitorul dovedea strălucit că-şi aminteşte de multe şi putea să continue cu succes amintirile sale intime din interiorul fiinţei.
Lipsea, însă, nota populară care era de aşteptat. Şi lipsea vioiciunea pe care o cerea subiectul şi pe care el, pierdut în reveriile lui triste, nu o putea da. şi asupra acestui sfârşit discret se lăsa ca o umbră mai adâncă: din sărbătoarea lui Porumbescu – mort şi mai tânăr (la 29 de ani şi câteva luni, n. M.I.), dar după ce dăruise glas aspiraţiilor pe stânca siguranţei în el şi în chemarea lui.
(N.R., nr. 72 din 18 iunie 1908, p. 1.125-1.126)
Din această apreciere şi critică, pe care Nicolae Iorga o face operei muzicale a lui Tudor Flondor şi alăturare a operei sale de opera lui Ciprian Porumbescu, s-ar înţelege superioritatea creaţiilor porumbesciene, deşi amândoi au avut talent cu carul.
În orice caz, ca simplu iubitor de muzică, putem afirma o simplă şi modestă opinie:
Ciprian ne-a lăsat drept culme genială a creaţiilor sale Balada, iar Tudor melodia de la romanţa pe versurile eminesciene – „Somnoroase păsărele”. Amândoi au avut sclipiri geniale.
A se vedea despre cei doi compozitori şi ce s-a scris, la noi, în Bucovina, despre ei până în prezent: Emil Satco şi Alis Niculică: „Enciclopedia Bucovinei”, vol. 1/2018, p. 108-109; vol. 2/2018, p. 758-759 şi vol. 3/2018, p. 168-179, de unde aflăm şi opinii ale muzicologilor şi mai ales cartea cu viaţa lui Ciprian Porumbescu de Alexandru (Leca) Murariu.
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/04/02/compozitorul-tudor-flondor-din-bucovina/