Angajații CEO au protestat la București exasperați de perspectiva sumbră a pierderii locurilor de muncă și de lipsa totală de predictibilitate privind viitorul lor. Scânteia care a aprins spiritele a fost refuzul sau neputința autorităților de a prelungi contractele pe perioadă determinată pentru mii de salariați, coroborată cu o subfinanțare cronică ce împinge compania energetică spre colaps.
Liderul de sindicat Nelu Roșca a explicat, într-un interviu pentru Mediafax, că problemele cu care se confruntă compania nu sunt doar de natură economică, ci sunt rezultatul direct al unor decizii luate în birourile politice. Sindicalistul a atras atenția asupra unui blocaj financiar uriaș, amintind că statul datorează companiei sute de milioane de euro care nici măcar nu au fost incluse în bugetul Ministerului Energiei pentru a fi acordate complexului.
Furia liderului sindical s-a îndreptat și către modul în care sunt gestionate fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență. În viziunea sa, guvernanții au acceptat închiderea accelerată a carierelor miniere doar pentru a accesa miliarde de euro destinate unor proiecte locale care, în lipsa unei populații active și a unor locuri de muncă sigure, vor rămâne simple clădiri goale, fără nicio valoare adăugată pentru țară.
”Sunt președintele unui sindicat de peste 1.100 de oameni și am venit cu o delegație de aproximativ 100 de salariați de la Cariera Roșiuța pentru a manifesta în fața Guvernului nemulțumirile pe care le avem. Și în primul rând aș face cunoscut că din zona politică au venit decizii care afectează bunul mers al acestei companii, această companie care a făcut protecție socială în toată România. Și anume: în primul rând au și ne datorează din 2023 un aport de capital de 182 de milioane de euro. Avem o tranșă restantă de anul trecut de 430 de milioane care, culmea, nici anul ăsta n-au fost trecuți în bugetul Ministerului Energiei pentru a fi acordați acestei companii, pe de o parte. Pe de altă parte, avem o problemă în faptul că am avut în derulare un program de reorganizare și restructurare în care, în conținutul său, aveam identificarea unui mecanism de compensare pentru acoperirea plății certificatelor de carbon, lucru care domnii politicieni n-au dorit să-l facă și nu doresc. Vor să ne țină ca monedă de schimb, trecându-ne în PNRR de unde statul român să încaseze 2,6 miliarde de euro care se dă pe proiecte primarilor în țara românească pentru a construi creșe, grădinițe, școli. Dar, având în vedere măsurile luate de guvern cu taxe și impozite, cu pierderea locurilor de muncă, obligă pe români să părăsească țara și aceste proiecte ale primarilor vor rămâne goale, nu vor fi copii care să le utilizeze. Aceste proiecte nu vor produce plus valoare în țara românească, drept pentru care acești guvernanți ne-au condamnat și ne condamnă în continuare pe români la disperare și la sclavie. Asta se întâmplă în țara românească pentru că grija și preocuparea lor este să adune bani din cârca minerilor și a românilor ca să dea străinilor, pentru că în felul ăsta arată slugărnicia față de șefii lor din Uniunea Europeană. Pentru că știți cu toții că în spatele meu avem oameni care n-au fost aleși, au fost numiți. Iar ăștia care trebuia să fie aleși, la fel au fost numiți de alții, nu de români. Și de aia ne aflăm astăzi aici, să ne manifestăm nemulțumirea”, a declarat Roșca.
Deși minerii au încercat de nenumărate ori să rezolve aceste blocaje la masa tratativelor, liderii sindicali au reclamat faptul că autoritățile au refuzat constant un dialog real, preferând să impună măsuri fără a ține cont de realitatea din teren.
O delegație a minerilor a fost primită la discuții de către premierul Ilie Bolojan, care a declarat că înțelege pe deplin situația socială extrem de grea a oamenilor, însă a punctat faptul că România și-a asumat deja angajamente clare în fața Comisiei Europene pentru restructurarea companiei.