Dorin IVAN
Pe 25 martie s-au împlinit se împlinesc 107 ani de la nașterea celui care a fost Prințul Șerban-Alexandru Ghica (Bani), considerat de Seniorul Corneliu Coposu„un om care a refuzat să se supună soartei implacabile” .
Diminutivul de Bani vine de la Șerban, numele lui, la care nașul de botez, mareșalul Averescu, i-a mai adăugat și propriul său nume de Alexandru, dara puțin sunt cei care cunosc altfel decât Bani.„Bani este în societatea noastră din Capitală, din întreaga țară, un unicat, aproape o noțiune, care înseamnă prietenie, fair-play, temperament, loialitate și curaj” , scria Seniorul Corneliu Coposu, despre cel mai bun prieten al său.
Iată câteva fragmente dintr-un interviu în exclusivitate pe care mi l-a acordat în anul 1992, și cuprins în volumul „Amintiri dintr-o altă Eternitate”, apărut la Buzău în anul 1999 la Editura Alpha MDN.
Reporter: Ați fost unul dintre organizatorii demonstrației de mare demnitate națională de la 8 noiembrie 1945. Cum s-au derulat evenimentele?
Șerban Ghica: Era ziua onomastică a Majestății Sale, regele Mihai I. Pe la orele 8 am fost trimis de Iuliu Maniu, al cărui secretar particular eram, în Piața Palatului să văd cum decurg pregătirile. Când am ajuns erau deja adunate grupuri de oameni din toată Capitala. Pe soclu statuii regelui Carol I din Piața Palatului am așezat invalizii de război. Din minut în minut, lumea sporea în piață astfel încât pe la ora 9 era adunată o mare de oameni. Am început să strigăm Cine e cu noi ne urmează Regele Mihai și lozinci anti-guvernamentale. S-a format o coloană și am pornit pe traseu Calea Victoriei, Bulevar Elisabeta, strada Academiei. Din strada Rosetti s-a alăturat coloana liberală. Pe tot parcursul am văzut la ferestre oameni cu flori. La întoarcerea în Piața Palatului, mu țimea a început să scandeze Trăiască regele Mihai! După puțin timp, regele Mihai a ieșit la balconul Palatului Regal în aplauzele oamenilor.
În Piața Palatului a avut loc o serie de incidente provocate de comuniști. În jurul orelor 15 urile au înconjurat piața, obligând populația să se retragă. Comuniști au tras focuri de armă, ucigând opt persoane.
A doua zi, manifestanții au fost acuzați de aceste omoruri, afirmându-se că victimile erau membri ai Partidului Comunist.
Încă din seara zilei de 8 noiembrie au început arestările multor participanți. A urmat o adevărată prigoană. M-am refugiat în diverse ascunzători. Părinții și frații mei erau urmăriți în permanență. Timp îndelungat m-am ascuns în comuna Băneasa la Jocheul Jill.
În ziua de 30 decembrie am ieșit cu toți la restaurantul Rățoiul de pe strada Ștefan cel Mare. După o jumătate de ceas m-au arestat. M-au dus la Siguranță, dar între timp se încheiase acordul de la Moscova ce stipula stingerea procesului de la 8 noiembrie. După 10 minute mi-au dat drumul.
Am fost arestat în anul 1948 și voi voi fi închis vreme de șase ani la închisorile de la Văcărești, Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Canal-Capu Midia, Ghencea, Spitalul Văcărești, fiind deliberat abia pe 17 iulie 1954.
Șerban Ghica (25 martie 1919, București – 26 iulie 2006, București) a fost un inginer, rugbist. A devenit inginer după absolvirea, la mijlocul anilor ’40, a două facultăṭi de specialitate, la Bucureṣti ṣi la Birmingham. În acel moment, numele Bani Ghica era deja cunoscut în lumea sportului: jucase de la 15 ani în prima echipă de rugby din ṭară, cucerise patru titluri de campion cu echipa Tenis Club Român, iar la 18 ani debutase la echipa naṭională, participând, ca cel mai tânăr jucător, la Turneul Expoziṭiei Internaṭionale de la Paris. A fost membru PNȚ, secretar al lui Iuliu Maniu, implicat în manifestația din 8 noiembrie 1945, apoi în campania electorală din 1946. A fost arestat în noiembrie 1950, condamnat administrativ la 24 luni, pedeapsă majorată cu încă 12 luni, executate în penitenciarele Jilava și în lagărele Capu Midia, Ghencea și Bragadiru. A fost eliberat în iunie 1954. După 1990, s-a implicat în refacerea Partidului Național Țărănesc, fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. Nu a vrut demnități de stat și, după ce partidul său a ajuns la putere, în 1996, ci a considerat că și-a făcut datoria și a lăsat locul său unor politicieni mai tineri.
Sursa: https://opiniabuzau.ro/printul-serban-ghica-107-ani-de-la-nastere/