Lumina Sfântă ar putea să nu mai ajungă, în acest an, în Satu Mare. Ce spune Patriarhia

Conflictul din Orientul Mijlociu, în care este implicat și, creează incertitudini cu privire la una dintre cele mai importante tradiții religioase pentru românii ortodocși: aducerea Luminii Sfinte de laBiserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

În acest context tensionat, există posibilitatea ca anul acesta credincioșii ortodocși să sărbătorească Paștele fără ca Lumina Sfântă să fie adusă din Țara Sfântă, titrează jurnaliștii. Transportul Luminii Sfinte către România rămâne incert, deoarece zborurile și deplasările internaționale sunt afectate de conflict.

Din 2009, Lumina Sfântă ajunge în România cu avionul, fiind adusă de o delegație oficială de laPatriarhia Română . Tradiția este una extrem de importantă pentru credincioși, deoarece în Noaptea Învierii lumina este împărțită în bisericile din întreaga țară.

Autoritățile bisericești spun că monitorizează constant evoluția situației din regiune și caută variante prin care Lumina Sfântă să ajungă, totuși, în România. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi, a declarat că pentru transport s-ar putea folosi chiar și avioane militare sau zboruri speciale.

„Ne rugăm și sperăm ca situația să se calmeze cât mai repede. Vom continua să urmărim îndeaproape evenimentele și suntem încrezători că, deși provizoriu, vor exista soluții pentru aducerea Luminii în România, poate chiar prin zboruri speciale sau militare”.

Una dintre opțiunile analizate ar fi transportul Luminii pe cale terestră, dacă situația de securitate o va permite. Una dintre variantele luate în calcul este și distribuirea Luminii din zonele învecinate, considerate, deocamdată, sigure.

Pentru credincioșii ortodocși din România, aducerea Luminii de la Ierusalim reprezintă un moment cu o încărcătură spirituală profundă, iar autoritățile bisericești speră că tradiția va putea fi păstrată, în ciuda dificultăților generate de conflict.

Sursa: https://presasm.ro/lumina-sfanta-ar-putea-sa-nu-mai-ajunga-in-acest-an-in-satu-mare-ce-spune-patriarhia/50270

Ultimă oră

Același autor