UTA a remizat pe terenul ultimei clasate, în ultimul meci înainte de play-out

Metaloglobus a terminat la egalitate cu UTA Arad, 2-2 (1-1), sâmbătă, la Clinceni, într-un meci din etapa a 30-a a Superligii de fotbal. A fost meciul de debut al antrenorului Florin Bratu. Gazdele au deschis scorul prin fundașul Robert Bădescu (9), cu o lovitură de cap din 6 metri, la cornerul executat de Florin Purece. UTA a egalat prin malgașul Hakim Abdallah (44), cu capul, după un corner. Marius Coman a adus echipa arădeană în avantaj, cu lovitură de cap la centrarea lui Flavius Iacob (61).

Daniel Popa (72) a închis tabela, tot cu o lovitură de cap, la centrarea lui Purece. Metaloglobus a încheiat astfel o serie de zece înfrângeri, iar UTA rămâne cu o singură victorie în ultimele cinci etape. Trupa lui Mihalcea va termina pe 8 sau pe 9 sezonul regulat, în funcție de rezultatul partidei Oțelul – Hermannstadt.

Gavrilaș – Țîrlea, Camara, Bădescu, Sava – Carvalho, Sabater (Toutou) – D. Irimia (Ghimfuș), Purece (Visic), Zakir (Abbey) – Huiban (D. Popa).

Gorcea – Țuțu (Țăroi), Poulolo (Benga), Pospelov, Alomerovic – Iacob, Hrezdac (Van Durmen), L. Mihai (O. Popescu), Tzionis (Padula) – Abdallah, Coman.

Au arbitrat: V. Baban (Iași) – la centru, F. Vişan (Galați) și C. Vatamanu (București) – asistenți.

Sursa: https://sportularadean.ro/uta-a-obtinut-doar-un-egal-pe-terenul-ultimei-clasate-in-ultimul-meci-inainte-de-play-out/

Ultimă oră

Același autor