2.7 C
București
10 martie, 2026

Președintele Dan, despre propunerea lui Macron privind protecția nucleară franceză: „România este sub umbrela nucleară a SUA”

România, stat membru NATO, se află sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, menționând că, din acest punct de vedere, țara noastră este acoperită. Afirmația a fost făcută la Varșovia, la conferința de presă comună cu președintele polonez Karol Nawrocki, unde a fost întrebat cum se poziționează față de faptul că România a fost invitată de Franța la extinderea umbrelei nucleare.

”În primul rând, România, ca toate țările în NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite. Acesta este primul lucru. Apoi, ca țară membră NATO, România este parte la deciziile, programele cu componentă nucleară care se iau în cadrul Alianței. Deci, din punctul acesta de vedere, România este acoperită, este sub o umbrelă nucleară”, a spus Nicușor Dan.

El a precizat că țara noastră are un parteneriat strategic cu Franța. ”Noi, după cum știți, avem un parteneriat strategic cu Franța, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere și mă opresc aici”, a adăugat Nicușor Dan.

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-romania/presedintele-dan-despre-propunerea-lui-macron-privind-protectia-nucleara-franceza-romania-este-sub-umbrela-nucleara-a-sua/

Ultimă oră

Același autor