LIBER… Moldoveanul Igor Solovei, acuzat de trafic de migranți, se poate întoarce acasă, în Republica Molodva, după ce Curtea de Apel Iași a decis judecarea acestuia în stare de libertate și a revocat măsura controlului judiciar. Decizia, contrară celei date de Tribunalul Vaslui, care îl ținea pe Solovei pe teritoriul României, este definitivă. Moldoveanul, fost angajat al Serviciului de Pază și Protecție din Republica Moldova, a intrat în vizorul DGA, alături de polițistul de frontieră Dumitru Paul Gheorghiu, la sfârșitul anului trecut. Cei doi ar fi înlesnit pătrunderea pe teritoriul României a doi moldoveni care aveau interdicție.
Pus sub control judiciar cu interdicția de a părăsi teritoriul României, Igor Solovei a primit, în sfârșit, vești bune. Magistrații Curții de Apel Iași au decis judecarea moldoveanului în libertate, în condițiile în care Tribunalul Vaslui ar fi dorit să-l țină în țară, sub control judiciar. Iată că de data aceasta Curtea de Apel decide să-l lase pe fostul angajat al SPP din R. Moldova să meargă acasă. „Admite contestația formulată de inculpatul contestator Solovei Igor împotriva încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vaslui, încheiere pe care o desființează, în parte, în sensul înlăturării tuturor dispozițiilor cu excepția celor referitoare la constatarea legalității măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de inculpat și a celor privind cheltuielile judiciare avansate de stat. Rejudecând cauza, în limitele desființării revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul Solovei Igor, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți. Copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, inculpatului Solovei Igor, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește efectiv acesta, respectiv Poliției Municipiului Huși, Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui – Biroul de Supravegheri Judiciare, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Definitivă”, se arată în decizia judecătorilor ieșeni.
Solovei avea în România un complice, polițistul de frontieră Dumitru Paul Gheorghiu
Moldoveanul a ajuns în atenția procurorilor anticorupție după ce a fost acuzat, împreună cu un polițist de frontieră din Huși, Dumitru Paul Gheorghiu, de săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și instigare la abuz în serviciu. Conform procurorilor, cel care a făcut cărțile, Igor Solovei, se pare că era în relații cu polițiștii de frontieră români de pe vremea când era în Serviciu de Pază și Protecție din Republica Moldova, un serviciu secret al statului moldovean, care se ocupă cu paza demnitarilor din țara vecină. Cazul acesta este cu atât mai grav cu cât cele două persoane pe care Solovei dorea să le treacă granița aveau interdicție să intre în România. Dumitru Paul Gheorghiu era de mult în vizorul celor de la Serviciul Intern de Protecție și Pază, dar niciodată nu a lăsat urme. Iată că a picat, într-un final, pentru o găinărie. Reținuți la sfârșitul anului trecut și aduși în fața unui judecător de drepturi și libertăți, cei doi au avut parte de un tratament diferențiat. Polițistul de frontieră de la Huși a fost lăsat în libertate, în timp ce Solovei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. A petrecut o scurtă perioadă de timp în spatele gratiilor, până când judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Iași l-au lăsat sub control judiciar cu interdicția de a părăsi România, lucru care s-a schimbat zilele trecute.