17.4 C
București
16 mai, 2024

Zilele Muzeului Satului, între 10 şi 17 mai – Expoziţie cu 150 de piese de port popular, spectacole de muzică şi dans, şezători

astăzi, 15:55

Anul acesta Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătoreşte 88 de ani de existenţă, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfăşurate în perioada 10-17 mai.

Ceremonia de deschidere va avea loc în 10 mai, la Scena Dumitra, la ora 11.00 şi va fi urmată de la ora 13.30, la Sala Gheorghe Focşa, de vernisajul expoziţiei „Portul popular de sărbătoare”, unde vor fi prezentate peste 150 de piese de port din colecţiile muzeului.

De la ora 16.00, la Sala de Sticlă, va avea loc expoziţia „Taurul itinerant de Pucara-ambasadorul munţilor peruvieni”, realizată împreună cu Ambasada Peru la Bucureşti.

În zilele de 11 şi 12 mai vor fi evenimente de dans, culoare, muzica, tinereţe şi frumuseţe. Vizitatorii vor putea asista la spectacole de muzică şi dans, la lansări de carte, şezători, ateliere, realizate împreună cu Asociaţia Piery din Urziceni, Primăria Municipiului Urziceni, Centrul Cultural Urziceni, Primăria Municipiului Hârşova, Casa de Cultură Hârşova.

În 17 mai, de la ora 14.00, vor fi invitaţi artişti ai „Ansamblului Ţara Vrancei”, din Focşani, coordonator Maria Murgoci. În toată perioada 10-17 mai, la târgul din curtea muzeului vor fi meşteri populari din toată ţara, cu nenumărate produse tradiţionale şi creaţii artizanale.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/zilele-muzeului-satului-intre-10-si-17-mai-expozitie-cu-150-de-piese-de-port-popular-spectacole-de-muzica-si-dans-sezatori-1922405529002024041521575352

Ultimă oră

Același autor