17.1 C
București
8 septembrie, 2024

Viktor Orban: Vestea bună e că nu am primit instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce să nu spun

27.07.2024 12:08

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că nu a primit ‘instrucţiuni diplomatice’ de la Bucureşti, despre ce să spună şi ce să nu spună la Tusvanyos şi a vorbit de întâlnirea avută cu prim-ministrul român, Marcel Ciolacu.

„Prima veste bună este că nu s-a făcut aşa mare tam-tam cum s-a făcut anul trecut, nu am primit nici instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce nu să spun, însă am primit o invitaţie la un dialog la nivel de prim-ministru şi s-a şi întâmplat acest lucru. Anul trecut când ne-am întâlnit, după întâlnirea respectivă cu premierul României, am spus că este „beginning of a beautiful friendship”, adică „începutul unei prietenii frumoase”, şi mai spuneam că da, am făcut progrese, am făcut un pas în faţă”, a declarat Orban, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a trecut în revistă subiectele abordate în cadrul întâlnirii cu Marcel Ciolacu şi şi-a exprimat speranţa că în toamnă va exista un vot pentru aderarea României la Schengen.

„Şi dacă e să trecem în revistă ce s-a întâmplat de atunci, într-adevăr am bătut nişte recorduri în ceea ce priveşte cifrele, schimburile economice. România este un partener important, dacă nu cel mai important partener economic pentru Ungaria. Am discutat despre un TGV şi am discutat şi despre aderarea României la Schengen. Şi am spus că în toamnă vom pune pe agenda aderarea României la zona Schengen şi, dacă se poate şi sperăm că se poate, o să avem şi un vot în favoarea aderării României la zona Schengen”, a spus Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Acesta a mai arătat că nu am primit instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, dar a primit de la Bruxelles, menţionând că „au fost condamnate eforturile misiunii de pace”.

Orban Viktor susţine, la Băile Tuşnad, tradiţionalul său discurs, pornind de la tema ediţiei din acest an a Universităţii de Vară- „Pe drumul drept”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că discuţia dintre premierul României, Marcel Ciolacu şi cel al Ungariei, Viktor Orban, a fost una foarte prietenoasă, iar astfel de întâlniri trebuie să aibă loc, pentru a găsi soluţii la provocările comune.

Kelemen Kelemen a precizat că cele două ţări au interese legate de infrastructura feroviară şi rutieră, fiind binevenită o colaborare strânsă şi în domeniul asigurării securităţii energetice.

„Am spus (în cadrul dezbaterilor de la Universitatea de Vară – n.red.) că a fost o discuţie foarte prietenoasă şi amicală, am spus că aproape aş spune ca între prieteni. Da, a fost o discuţie foarte bună. A fost a treia discuţie într-un an de zile între cei doi premieri şi eu cred că este foarte bine să existe astfel de discuţii, fiindcă indiferent dacă eşti de acord cu celălalt sau nu eşti de acord, dacă discuţi, dacă schimbi opinii şi spui ce crezi despre un anumit lucru, e mult mai uşor să găseşti soluţii pentru provocările comune. Şi avem provocări comune în ceea ce priveşte infrastructură feroviară şi rutieră. Ambele ţări sunt interesate să avem o infrastructură prin care mărfurile, în primul rând, dar şi persoanele, ajung dinspre Marea Neagră şi Marea Adriatică, din porturile greceşti spre Europa de Vest şi în mijlocul continentului. (…) Pe de altă parte, în sistemul energetic avem interconexiune permanentă şi din punct de vedere al asigurării securităţii energetice, o colaborare strânsă este binevenită şi pentru România şi pentru Ungaria”, a declarat Kelemen, pentru Agerpres.

Totodată, acesta a adăugat că între cele două ţări „există relaţii comerciale forate puternice” şi colaborarea este binevenită şi în acest domeniu.

„Ungaria este al treilea partener comercial în România, cu o cifră uriaşă şi e bine să construim relaţii economice cât mai apropiate, fiindcă asta creşte şi nivelul de încredere. Dacă oamenii fac comerţ, dacă oamenii lucrează împreună, atunci există şanse să dispară şi prejudecăţile şi stereotipurile care au fost introduse într-o perioadă anterioară. Deci, din acest punct de vedere, o colaborare permanentă, un dialog permanent este foarte binevenit”, a arătat liderul Uniunii.

Kelemen s-a referit şi la interesul „enorm de important” al României respective intrarea în Schengen cu frontierele terestre, iar Ungaria susţine acest deziderat.

„Ungaria susţine acest deziderat în timpul preşedinţiei Uniunii Europene şi va fi pe ordinea de zi în octombrie, în decembrie şi eu sper că până la sfârşitul anului vom avea o dată limită, aşa cum am avut şi anul trecut pentru acest an, în martie, când am intrat cu aeroporturile şi porturile în spaţiul Schengen, să avem o dată limită pentru 2025, când vom intra şi cu frontierele terestre”, a spus preşedintele UDMR.

Întrebat dacă poate să confirme informaţiile potrivită cărora premierul Marcel Ciolacu i-a cerut lui Orban Viktor moderaţie în discursul pe care-l va susţine sâmbătă la Băile Tuşnad, Kelemen a spus că „nu a existat o astfel de discuţie”, adăugând că el nu a auzit aşa ceva.

27 iul 2024, 13:27

Sursa: https://www.dcnews.ro/tusvanyos-orban-vestea-buna-e-ca-nu-am-primit-instructiuni-diplomatice-de-la-bucuresti-ce-sa-spun-si-ce-sa-nu-spun_967002.html

Ultimă oră

Același autor