15 C
București
8 septembrie, 2024

Viktor Orban susține tradiționalul discurs de la Băile Tușnad: „Nu am primit instrucțiuni de la București, am primit de la Bruxelles”

Premierul ungar Viktor Orban. Sursă foto: Getty Images

Premierul ungar

își susține, sâmbătă, tradiționalul discurs la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. După ce, în anii trecuți, afirmațiile sale au produs numeroase controverse, de data aceasta prim-ministrul ungar a vorbit despre „o prietenie frumoasă” cu România. Orban a anunțat, de asemenea, că va pune pe agenda Consiliului în această toamnă aderarea României la Spațiul Schengen.

„Nu s-a făcut tam-tam ca anul trecut. Nu am primit instructiuni cu ce să spun. Anul trecut, după întâlnirea cu premierul, am spus că este începutul unei prietenii frumoase. De atunci, am bătut recorduri în ceea ce privește schimburile economice, am discutat despre TGV și despre aderarea României la Schengen. În toamnă, vom pune pe agendă aderarea României la Schengen”, a declarat Viktor Orban.

Premierul ungar a afirmat că „nu am primit instrucțiuni de la București, dar am primit de la Bruxelles”.

„A fost condamnată misiunea de pace. Am primit instrucțiunea: obiectivul UE este pacea. Bruxelles-ul mă critică pentru că ei sprijină războiul pentru a avea pace. Pacea va veni după ce noi alimentăm războiul cât se poate de mult. Poate e un limbaj nou. Războiul înseamnă pace, pacea înseamna razboi”, a mai spus Orban.

Orban: Occidentul e pe cale de destrămare

„Europa s-a străduit să fie un etalon, să impună valori, democrație liberală, tranziția verde. Majoritatea țărilor de pe mapamond sprijină Rusia. China și Coreea de Nord nu ne miră, sprijinul Iranului e un pic surprinzător, India sprijină Rusia, Turcia nu acceptă valorile propuse de Occident și sprijină Rusia, e surprinzător.

Occidentul e pe cale de destrămare. Presa din Occident spune că cea mai mare primejdie este Rusia. Felul în care se comporta Occidentul nu este rațional, nu se justifică”, a acuzat Orban.

Sursa: https://www.antena3.ro/externe/viktor-orban-sustine-traditionalul-discurs-de-la-baile-tusnad-nu-am-primit-instructiuni-de-la-716731.html

Ultimă oră

Același autor