34.8 C
București
20 iunie, 2024

VIDEO | Părintele Vasile Ioana, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene: „Scopul postului este să nu te răsfeți prea mult”

Publicat: 26/02/2023, 10:12

Preotul Vasile Ioana este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 19:00.

Părintele Vasile Ioana, în vârstă de 50 de ani, este parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, aflată în apropierea Pieței Universității din Bucureşti.

Este renumit pentru activitatea sa nu doar în parohie, dar și pentru aparițiile la emisiuni TV și online,

„Postul reprezintă o abținere de la anumite alimente, dar nu numai. Dacă ne referim la alimente, ne referim la alimentele de origine animală și v-am ascultat la un moment dat, e o mare dispută pe această temă, fructele de mare pot fi consumate în post, sau nu?”, a fost întrebarea adresată de Adrian Artene.

„Eu am fost în muntele Athos și în postul mare am mâncat fructe de mare, risotto cu calamari și cu tot felul de vietăți care nu au sânge. În momentul în care tu mănânci în muntele Athos, acum, nu o să fiu mai bun ca cei din muntele Athos, dar dacă acolo mi s-au dat creveți și am mâncat cu smerenie la masă cu călugării..”, a răspuns părintele Vasile.

„Sunt preoți care spun că nu e bine să mănânci fructe de mare, e opinia lor. Însă nu există nicio hotărâre care să interzică asta”, a continuat acesta.

Postul „ne ajută să fim liberi”

„Dacă toate papilele tale sunt într-un dans, nu mai e post”, a mai spus părintele Vasile.

„Spuneați dumneavoastră că noi suntem robii poftelor și că postul vine să ne stăpânească”, a continuat Adrian Artene.

„Da, să ne ajute să fim liberi”, a răspuns preotul Vasile.

Preotul Vasile sugerează faptul că oamenii ar trebui să își dea seama că, postul nu are niciun rost dacă nu ești trup și suflet cu simțurile tale.

„Scopul e să nu te răsfeți prea mult”, a spus el.

„În prima săptămână tu te abții de la toate, ca să te împărtășești cu trupul și sângele Domnului.

Degeaba ții post, dacă nu te împărtășești. Degeaba ții post, dacă urăști oamenii, dacă ții post, dacă ești rău, dacă consumi pornografie.

Dacă o parte din ființa ta ascunsă, dacă o parte din ființa ta nu ține post, e 0 post”, a mai spus părintele Vasile.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile – ucraineană-rusă.

Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucrainean

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

15 Mar, 23:21

Știri politice –

15 Mar, 23:09

Marius Tucă Show –

15 Mar, 22:31

Ultima oră

Știri –

15 Mar, 22:24

15 Mar, 22:12

Sursa: https://www.gandul.ro/stiri/video-parintele-vasile-ioana-invitat-la-podcastul-altceva-cu-adrian-artene-scopul-postului-este-sa-nu-te-rasfeti-prea-mult-19932951

Ultimă oră

Același autor