2.4 C
București
28 februarie, 2025

Viața bate filmul! Avocatul lui Călin Georgescu vrea să-l citeze pe Donald Trump ca martor

Sursa foto: mediafax

Mircea Petre, avocatul lui Călin Georgescu, a declarat joi, la Antena 3 CNN, că Donald Trump ar putea fi citat ca martor în procesul clientului său.

Discuția despre posibilă chemare a președintelui american ca

a apărut ca urmare a declarațiilor făcute lui Georgescu privind războiul din Ucraina.

„Revenind la cel de-al treilea dosar, ca să înțelegeți în ce a constat tentativa domnului președinte în opinia organelor statului, vorbim despre o emisiune de la Realitatea, a făcut o afirmație în ceea ce privește intrarea României în războiul dintre Ucraina și Rusia. A fost opinia domnului președinte. Vrem să îl punem pe Donald Trump ca martor. (…) Dacă se va ajunge cu această sesizare la instanță de judecată, domnul președinte a zis că există această posibilitate”, a declarat Mircea Petre.

Avocatul a respins acuzațiile privitoare la solicitarea de sume de bani pentru campania electorală.

„Cu siguranță domnul președinte nu l-a îndreptățit să facă așa ceva”, a mai spus avocatul referindu-se la solicitările făcute de Horațiu Potra unui om de afaceri pentru finanțarea campaniei electorale.

„Nu s-a întâmplat vreodată să ceară vreo sumă de bani (…) Din ce-l cunosc personal pe domnul președinte nu a făcut aceste lucruri, nu pot vorbi în numele domnului Potra”, a adăugat avocatul la Antena 3 CNN.

Mircea Petre a mai anunțat că va contesta măsura controlului judiciar.

„Nu s-a stabilit nicio audiere, suntem la dispoziția parchetului, a organelor de cercetare. (…) ne pregătim să depune contestație față de măsura controlului judiciar… cred că va fi mâine”, a precizat Mircea Petre.

Călin Georgescu ar putea participa la mitingul de sâmbătă din București deoarece prin măsura controlului judiciar nu i s-a interzis să meargă la întruniri publice.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/justitie/avocat-calin-georgescu-donald-trump-martor-990791.html

Ultimă oră

Același autor