31 C
București
14 iulie, 2024

Vești bune pentru contribuabili. Poșta Română a instalat roboței pentru plata facturilor și taxelor

Poșta Română anunță miercuri că oferă opțiunea de plată self-service în diverse subunități poștale din București.

Roboțeii facilitează achitarea

lor și a taxelor, fără a mai fi nevoie de interacțiunea directă cu personalul poștal.

Potrivit unui comunicat al companiei, clienții pot achita serviciile a peste 200 de furnizori, inclusiv facturi de energie electrică, gaze, telefonie, internet, apă, rate la credite și diverse taxe și impozite, atât din București, cât și din întreaga țară.

„Ne-am angajat să transformăm Poșta Română într-o companie agilă și orientată spre client. Terminalele de plată din oficiile poștale din București reduc semnificativ timpul de așteptare la ghișeu și marchează încă un pas în direcția digitalizării și modernizării Companiei”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română”.

Utilizarea terminalelor self-service este simplă: clienții trebuie doar să scaneze codul de bare de pe factură și să urmeze instrucțiunile de pe ecran. Meniul intuitiv este accesibil chiar și pentru cei fără experiență în tehnologie, arată reprezentanții companiei, care dau asigurări că personalul poștal este disponibil pentru a asista clienții care au nevoie de ajutor.

În paralel cu digitalizarea serviciilor, Poșta Română va continua să ofere opțiuni tradiționale de plată la ghișeele poștale, inclusiv plata prin intermediul factorului poștal, pentru a satisface toate nevoile și preferințele clienților.

Sursa: https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/vesti-bune-contribuabili-posta-romana-robotei-plata-facturi-taxe-969938.html

Ultimă oră

Același autor