22.8 C
București
27 iulie, 2024

Veste proastă pentru cei care au credite în euro

Veste proastă pentru cei care au credite în euro. BCE va mai majora dobânda de politică monetară.

În cadrul unui acord general la nivelul Băncii Centrale Europene cu privire la necesitatea de a majora în continuare ratele dobânzilor, există preferinţe persistente în rândul unor oficiali pentru o nouă majorare importantă, scrie Bloomberg, citat de ZF.

Comentariile din perioada premergătoare reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional din această săptămână s-au concentrat din ce în ce mai mult pe faptul că cel mai puternic proces de înăsprire monetară din istoria BCE se apropie de final – un proces probabil grăbit de falimentele băncilor din SUA şi Elveţia.

Dar, în timp ce factorii de decizie politică care au luat cuvântul la Washington au recunoscut ameninţarea la adresa creditării şi a expansiunii economice din cauza recentelor turbulenţe din sectorul financiar, a existat şi optimism cu privire la faptul că zona euro ar putea scăpa relativ nevătămată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

ieri, 23:58

ieri, 23:16

ieri, 22:48

ieri, 22:41

sâmbătă, 13:30

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/veste-proasta-pentru-cei-care-au-credite-in-euro-21802334

Ultimă oră

Același autor