Potrivit minutei instanței supreme, cei doi vor fi plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 2 aprilie – 31 mai 2026. Pe durata acestei măsuri, Dorian și Alexandru Potra nu au voie să părăsească teritoriul României.
„Dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu […] cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”, se arată în decizia ÎCCJ.
În schimb, Horațiu Potra rămâne în arest preventiv , fiind singurul membru al grupării care se află în continuare după gratii.
Instanța supremă a respins contestația formulată de acesta împotriva unei decizii anterioare a Curții de Apel București.
„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Potra Horațiu […] Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se mai precizează în minuta instanței.
Totodată, judecătorii au admis contestațiile depuse de Dorian și Alexandru Potra, ceea ce a dus la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar.
Decizia vine într-un moment important al dosarului, în care este implicat și Călin Georgescu, și marchează o diferențiere clară între situația juridică a inculpaților.
Horațiu Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică – alături de alţi 20 de luptători din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.
Procesul se află în faza de cameră preliminară.
Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de luptători urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.