Un pasager fără bilet a reuşit să urce într-un avion al companiei Delta pe aeroportul din Seattle, SUA.
Incidentul s-a produs de Crăciun.
După ce a fost descoperit, pasagerul a reuşit să fugă din avion şi s-a ascuns într-o toaletă de pe aeroport.
Pasagerul a reuşit să treacă prin toate punctele de verificare din Aeroportul Internaţional Seattle-Tacoma şi s-a îmbarcat în zborul Delta către Honolulu, potrivit CNN. El a fost descoperit în timp ce avionul se pregătea de decolare.
După ce a fost dată alarmă, avionul s-a întors la terminal. Pasagerul fără bilet a reuşit să fugă înainte de sosirea poliţiştilor şi s-a ascuns într-o toaletă a aeroportului american. Anchetatorii au reuşit să-l prindă după ce au verificat înregistrările camerelor video din aeroport.
Până la urmă, avionul a plecat cu o întârziere de peste două ore deoarece toţi pasagerii au fost verificaţi. Compania a prezentat scuze publice pentru incident.
Autorităţile aviatice spun că este al doilea incident de acest tip din luna decembrie. De aceea, cazul va fi atent analizat şi ar putea duce la o modificare a protocoalelor de pe aeroporturi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 13:14
astăzi, 12:47
astăzi, 12:42
ieri, 15:37
ieri, 14:06
vineri, 14:10
marţi, 07:23
luni, 13:34