6.6 C
București
1 martie, 2024

Un nou preparat românesc obține Indicația Geografică Protejată

România a obținut Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru „Plăcinta Dobrogeană”, după doi ani ce opoziție a Bulgariei. Decizia va fi aprobată în această lună și va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE în aprilie 2023.

Țara vecină va avea dreptul să folosească denumirea la nivel local, în sudul județului Constanța, fără recunoaștere europeană. Astfel că termenul „Dobrudzhanka banitsa” va putea fi utilizat timp de 10 ani. Bulgaria nu va putea exporta produsul cu denumirea tradusă din limba română.

Plăcinta dobrogeană este un produs de patiserie copt, precopt, congelat şi crud congelat preparat din foi umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caş şi ouă. Foile produsului se obţin prin întinderea aluatului. Foile cu umplutură sunt rulate, încreţite şi aşezate în formă de spirală în tăvi rotunde. Greutatea produsului este între 500 – 2.000 de grame. Gustul este sărat, are o consisdență moale, fragedă, datorită amestecului de ou şi iaurt turnat deasupra. Aluatul trebuie să fie proaspăt.

Până în prezent au fost recunoscute la nivel european 10 produse românești, dintre care 9 cu IGP: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap și Telemeaua de Ibăneşti cu Denumire de Origine Protejată (DOP).

La nivel european sunt înregistrate băuturile spirtoase din categoria Rachiu de fructe – Pălincă, Tuică Zetea de Medieşu Aurit, Ţuică de Argeş, Horincă de Cămârzana şi din categoria Rachiu de vin – Vinars Târnave, Vinars Vaslui, Vinars Murfatlar, Vinars Vrancea, Vinars Segarcea. MADR a început demersurile pentru înregistrarea produsului „Pelin” din categoria băuturilor aromatizate.

Mai sunt depuse documentele pentru înregistrarea altor 7 produse: Salinate de Turda – ceafă, cotlet, piept de porc şi pulpa de porc – IGP.

Sunt în derulare alcătuirea dosarelor pentru tuberoza de Hoghilag, brânză frământată de Teaca, Virşli şi Brânză de burduf de Bran – IGP.

Totodată, MADR are în vedere înregistrarea europeană pentru : Telemea de Vaideeni, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemţeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti.

Circa 1.760 de produse alimentare din statele UE sunt înregistrate la nivel european.

Sursa: https://jurnalul.ro/timp-liber/culinar/nou-preparat-romanesc-obtine-indicatia-geografica-protejata-925550.html

Ultimă oră

Același autor