15 C
București
13 mai, 2024

Un bărbat de 70 de ani a fost prins de către poliţiştii din Capitală, furând un telefon mobil şi un portofel din căruciorul nepotului unei femei de 52 de ani, în timp ce erau în magazin – VIDEO

astăzi, 16:41

Poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au prins duminică dimineaţă în flagrant şi au reţinut un bărbat în vârstă de 70 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt. El a furat un telefon mobil şi un portofel din căruciorul nepotului unei femei de 52 de ani, în timp ce se aflau în magazin. Acesta a fost pus su control judiciar timp de 60 de zile.

„La data menţionată, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, în staţiile şi mijloacele de transport în comun, au observat un bărbat, al cărui comportament afişat le-a atras atenţia. Astfel, în jurul orei 11.30, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost prins în flagrant, imediat după ce a sustras un telefon mobil şi un portofel ce conţinea bani şi documente personale, din căruciorul nepotului unei femei, în vârstă de 52 de ani, în timp ce se aflau într-un magazin, cu punct de lucru într-o piaţă din Sectorul 2. Bănuitul a fost imobilizat şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior, faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

De asemenea, prejudiciul creat prin săvârşirea faptei, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Poliţia Capitalei mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este un orocedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: https://www.news.ro/social/un-barbat-de-70-de-ani-a-fost-prins-de-catre-politistii-din-capitala-furand-un-telefon-mobil-si-un-portofel-din-caruciorul-nepotului-unei-femei-de-52-de-ani-in-timp-ce-erau-in-magazin-video-1922404128002024041621574374

Ultimă oră

Același autor