5 C
București
18 octombrie, 2024

Tânără din București, reținută după ce a luat imprimanta unor polițiști rutieri care o sancționaseră

O tânără din București în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a luat imprimanta unor polițiști, care căzuse de pe plafonul autospecialei. Dispozitivul a fost găsit în urma unor percheziții, iar polițiștii din acel echipaj sunt supuși acum unor verificări interne, transmite News.ro.

Potrivit Poliţiei Capitalei, autoritățile au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, unul în Bucureşti şi celălalt în judeţul Argeş, într-un dosar penal de furt.

Ancheta a început după ce, la data de 10 octombrie, poliţiştii Capitalei din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 22 de ani a sustras un bun mobil ce aparținea unui echipaj de poliţie, pe o stradă din Sectorul 2.

„La scurt timp după ce a fost sancţionată contravenţional, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea poliţiştilor, căzută de pe plafonul autospecialei pe partea carosabilă, punându-i pe poliţişti în imposibiltatea de a intra în posesia bunului respectiv, atunci când aceştia s-au întors la locul evenimentului. Prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 2.750 de lei”, a transmis sursa citată.

În urma perchezițiilor efectuate în București și în județul Argeș, polițiștii au reușit să găsească imprimanta.

Tânăra suspectată dusă la audieri, ulterior fiind reţinută pentru 24 de ore, și urmează ca vineri, 18 octombrie, să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii din acel echipaj sunt supuşi unor verificări interne.

„În cazul poliţiştilor din cadrul Brigăzii Rutiere prezenţi la evenimentul din data de 10 octombrie a.c., conducerea Poliţiei Capitalei a dispus verificări interne, prin intermediul structurii de control intern”, a arătat Poliţia Capitalei.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/tanara-din-bucuresti-retinuta-dupa-ce-a-luat-imprimanta-unor-politisti-rutieri-care-o-sanctionasera-2972151

Ultimă oră

Același autor