13.8 C
București
7 martie, 2026

Tânăr vrâncean de 19 ani, dat în urmărire națională. Este judecat într-o serie de dosare, inclusiv pentru evadare

Pe lista persoanelor urmărite din Vrancea se află și un tânăr care, abia trecut de vârsta majoratului, a reușit să strângă la activ o serie de condamnări, dar și dosare încă aflate pe rolul instanțelor, pentru diverse infracțiuni. În vârstă de doar 19 ani, tânărul originar din Popești este căutat după o condamnare de internare într-o Școală Specială de Muncă şi Reeducare Minori (SSMR). Potrivit Poliției Române, „se sustrage executării măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt calificat ”.

Sentința la care se face referire a fost pronunțată în primăvara anului trecut de Curtea de Apel București, acolo unde adolescentul vrâncean fusese condamnat pentru fapte comise în martie 2023. Mai precis, aflându-se în Capitală cu un prieten, tânărul intrase peste o bătrână în casă de la care luase câteva mii de lei. Adolescentul reușise să o înșele pe bătrână că este unul dintre nepoții acesteia și, conform rechizitoriului, îi ceruse și primise 1.100 de lei, după care văzând unde avea femeia banii, îi sustrăsese suma de 3.100 lei.

Însă, până la această faptă, adolescentul mai avusese dosare și condamnări În Vrancea, în general pentru furturi minore. În 2023 chiar fusese propus pentru arestare într-un dosar de furt, însă cererea fusese respinsă la Judecătoria Focșani, „ca neîntemeiată ”. În schimb, fusese luată măsura arestului la domiciliu, măsură încălcată de tânăr, care așa a ajuns să fie judecat și pentru evadare. Mai precis, se reținea că inculpatul nu a respectat măsura arestului la domiciliu și, chiar dacă avea obligația de a nu-și părăsi locuința, plecase de acasă fără acordul instanței, nefiind identificat în urma controalelor inopinate efectuate de către organele de poliție.

Sursa: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/02/16/tanar-vrancean-de-19-ani-dat-in-urmarire-nationala-este-judecat-intr-o-serie-de-dosare-inclusiv-pentru-evadare/

Ultimă oră

Același autor