10.1 C
București
25 octombrie, 2024

Sud-estul României și litoralul, aflate sub amenințarea bruiajului GPS din Crimeea. Traficul aerian comercial este afectat

Sursa foto: Unsplash.com

Regiuni din sud-estul României, inclusiv porțiuni din Moldova și întregul litoral românesc de la Marea Neagră, se află printre cele mai afectate zone din Europa în privința bruiajului GPS. Aceste interferențe perturbă zilnic sistemele de navigație ale avioanelor comerciale. Potrivit unui raport recent al OPS Group, în colaborare cu Ministerul britanic al Apărării, NASA și experți israelieni în cybersecurity, aproximativ 90% din semnalele GPS false din estul României provin din Crimeea, afectând majoritatea zborurilor între Uniunea Europeană și Asia.

Raport OPS Group: Traficul aerian, perturbat de semnalele false din Crimeea

Conform raportului publicat de OPS Group, care se bazează pe analize OSINT și implicarea unor instituții precum Ministerul Apărării din Marea Britanie și NASA, sud-estul României este principalul punct de acumulare a semnalelor GPS false. Aceste semnale afectează traficul avioanelor care tranzitează între Uniunea Europeană și Asia, iar sursa principală a interferențelor este zona Simferopol, din Crimeea.

„Regiunea de informații de zbor București-România înregistrează 90% din semnalele false, cu o concentrare între Brașov, București și Constanța”, se arată în raportul menționat citat de Digi 24

Grindeanu: „Interferențele nu afectează siguranța zborurilor”

Într-un răspuns oficial la o interpelare parlamentară, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că „incidentele de pierdere a semnalului GPS nu afectează siguranța zborurilor”. Grindeanu a explicat că navigația aeriană se bazează pe mijloace convenționale, furnizate de ROMATSA, care sunt rezistente la bruiajele GPS.

Conform raportului, între 15 iulie și 15 august 2024, 231 de zboruri în România au experimentat astfel de semnale false, fenomen cunoscut sub denumirea de „spoofing”.

Avertismentul OPS Group: Riscurile bruiajului GPS vor crește în sezonul rece

Deși autoritățile române susțin că siguranța zborurilor nu este compromisă, raportul OPS Group avertizează că bruiajul GPS reprezintă un risc semnificativ pentru operațiunile aeriene. Grupul de experți subliniază că, odată cu sosirea sezonului rece, când condițiile meteo devin mai dificile, riscurile vor crește.

Cu toate acestea, raportul subliniază că nu există dovezi că avioanele comerciale au fost vizate direct de aceste atacuri electronice, însă evoluția fenomenului rămâne o preocupare majoră pentru siguranța zborurilor la nivel global.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/sud-estul-romaniei-litoral-bruiaj-gps-crimeea-rusia-979508.html

Ultimă oră

Același autor