Ies detalii noi la iveală în dosarul de corupție de la Autoritatea Rutieră Română. Procurorii DNA au interceptat discuții și momente surprinzătoare din locuința șefului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton. Potrivit informațiilor publicate de G4Media, acesta ar fi fost înregistrat în timp ce își număra banii, singur, în propria acasă. Anton a fost reținut de DNA după perchezițiile de la ARR și de la domiciliul său. Peste euro cash au găsit anchetatorii în locuințele acestuia.
În interceptările anchetatorilor apar detalii considerate de anchetatori importante și relevante în această anchetă. Într-una dintre aceste stenograme, Cristian Anton este surprins în timp ce își numără banii, în șoaptă, în propria casă. După această numărătoare, urmează mai multe exclamații nervoase ale acestuia, un comportament pe care anchetatorii îl consideră foarte important.
Anchetatorii susțin că aceste interceptări fac parte dintr-un probatoriu mai amplu, obținut pe parcursul mai multor luni de supraveghere.
Pe lângă aceste momente, stenogramele includ și discuții purtate de Cristian Anton cu alte persoane. În aceste conversații apar referiri la relații de influență și la modul în care sunt ocupate anumite funcții.
Cristian Anton a fost reținut de DNA în urma perchezițiilor care au avut loc ieri, atât în locuințele acestuia, dar și în mai multe instituții, inclusiv la Autoritatea Rutieră Română. Au fost descoperiți peste euro cash în locuințele sale, ascunși în cutii de pantofi.
Anton a fost reținut și urmează ca pe parcursul acestei zile să ajungă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Anton a fost șef de cabinet al liderului PSD Sorin Grindeanu, pe când cel din urmă era ministru la Transporturi. De la șef de cabinet al actualului lider PSD, Cristian Anton a fost promovat în fruntea Autorității Rutiere Române în 2024. Încasa cinci salarii din în cinci locuri diferite din trei județe, plus Bucureștiul, potrivit Snoop. Lucra în același timp la ARR, la Ministerul Transporturilor, la o companie de apă din Călărași, la Aeroportul din Timișoara, ca membru în consiliul de administrație, și lua indemnizație și de la firma care gestionează podul de la Calafat
Întrebat la acea vreme despre cele cinci locuri de muncă, apropiatul lui Sorin Grindeanu a răspuns sfidător: „cum își împarte orice gospodar timpul pentru mai multe activități”.